Archive for May, 2011

talere – trap

Posted by on Tuesday, 17 May, 2011

Dintotdeauna am fost buna la tir… Tin minte ca in clasele V – VIII, an de an , veneau niste antrenori sa faca selectie pentru tir. Ne testau, in mare parte, viteza de reactie, reflexe… Imi aduc aminte de testul cu rigla lipita de perete cu un deget, apoi ii da drumu pe langa perete, iar cel testat trebuia sa opreasca rigla din cadere, cu un deget, sa n-o lasam sa cada… asa se testa viteza de reactie… Este unul din testele de care imi aduc aminte, deoarece era sa-mi rup degetul cand am oprit rigla pe perete. In urma testarilor, an de an, eram selectata pentru tir, dar mama nu ma lasa sa practic sportul asta, deoarece eram fata, in primul rand, si mai eram si „imprastiata si cascata si te impusti pe acolo”, asa imi zicea mama . Am practicat handbal si atletism, cat am fost in scoala generala, ca nu erau periculoase, iar de cazut, cadeam oricum ca eram cam impiedicata :)… In liceu participam la taberele P.T.A.P.(pregatirea tineretului pentru apararea patriei), activitatile alea in costume albastre si basca pe cap… si aveam si ore de tragere in poligon. Trageam cu arma de aer comprimat, din pozitia culcat… Imi placea sa trag cu arma si-mi doream sa practic tirul… prin clasa a XII a, mi-am propus sa ma apuc de tir, dupa ce implinesc 18 ani. Fratele meu, mai mic cu aproape 3 ani, se apucase de tir, proba de talere. Imi povestea despre antrenamente, cum se trage cu arma de vanatoare… deja imi doream sa practic talere, din doua motive: unu:  se practica in aer liber si doi:  se face din miscare … Asa ca, a doua zi dupa ce am implinit 18 ani( eram majora si raspundeam de faptele mele), m-am prezentat la poligon, impreuna cu fratele meu care mi-a facut intrarea si cunostinta cu antrenorul… Antrenorul m-a masurat din cap pana-n picioare si invers ( nu avea prea mult de masurat: 1.60 m/ 45 kg), apoi mi-a pus o arma de vanatoare in brate, care mi s-a parut foarte grea, dar n-am zis nimic… m-a invatat cum se inchide si se „frange” arma, mi-a explicat unde si cum se baga cartusul, apoi pozitia corpului, pozitia picioarelor, fixarea patului pustii in umar si sprijinirea obrazului de patul pustii, pozitia bratelor si priza mainii stangi pe ulucul pustii, degetul aratator de la mana dreapta pe tragaci( am tras de cateva ori in gol, fara cartus, doar ca sa simt piedica), apoi privirea, cum sa vad inaltatorul prin catare… cam asta am facut la prima ora de talere. Peste doua zile, era ziua cea mare… mergeam in poligonul de talere sa trag de-a-devaratelea. Poligonul de talere era in „inima” padurii, departe de poligonul de aer comprimat… Am mers mult pe jos, cu arma pe umar (sa ma invat cu greutatea), prin padure. Poligonul m-a fascinat, de cum am ajuns acolo, desi era iarna… o cabanuta, in care locuia paznicul, un lac si multa liniste… Am iubit acel loc de cand l-am vazut si mi-au ramas cateva amintiri frumoase legate de acel loc, de lacul cu peste mult si mare si de cabana.

In fine, era prima data cand trageam cu arma de vanatoare… si cum credeam eu ca, a trage cu o arma de vanatoare este “floare la ureche”, tot asa m-am convins ca nu e chiar usor, daca nu respecti niste reguli… Dupa ce am tras primul cartus, in primul taler (mai mult in aer ca am vazut talerul doar cand a iesit din sant), am ramas socata, cand arma s-a descarcat si m-a izbit puternic in umarul drept si in obraz, reculul impingandu-ma un metru in spate… Antrenorul m-a intebat daca mai vreau sa fac talere sau renunt in momentul ala, ca nu consume „orzul pe gaste”… am zis ca vreau sa continui, ca nici macar nu m-a durut ( simteam ca mi-am rupt clavicula si mi-am dislocat maxilarul, dar nu trebuia sa stie asta)… Si uite asa am ramas la talere, singura fata, din oras, care facea talere, singura fata care facea echipa cu baietii, la concursurile nationale(se tragea individual si in echipe de 3)… faceam echipa buna cu inca doi baieti, echipa cu care am iesit Campioana Nationala, la un an dupa ce m-am apucat de talere… Primul concurs, Campionatul National, l-am avut la doar 5 luni de cand m-am apucat de talere (inca nu trasesem niciodata talerul dreapta, nu facusem nici un antrenament, dar m-au luat la concurs, fara vreo pretentie de a castiga ceva, doar sa vad despre ce e vorba)… am iesit pe locul 3 la acel concurs, individual si locul I cu echipa :)… In fine, as avea de povestit cat pentru o carte de 100 pagini, cel putin, dar o sa ma opresc aici, sa nu-mi mai primesc „critici” ca ma laud, de la criticul meu fidel( se stie el :))… si pentru ca nu asta era scopul acestei postari, ci altul… dar m-am luat cu amintirile

Am promis unor persoane ca o sa povestesc, intr-un post, despre TALERE… O sa incerc sa descriu pe intelesul tuturor, astfel incat sa-si poata reprezenta fiecare aceasta proba… Sper sa-mi mai amintesc detaliile corecte, iar daca gresesc pe undeva, accept imbunatatiri si corecturi( au trecut 20 ani de cand n-am mai practicat).

Am spus ca se practica cu arma de vanatoare, iar talerele sunt niste castronele de ceramica, colorate, care zboara, sunt lansate cu niste lansatoare… iar ca echipament: vesta cu buzunare mari pentru cartuse.

Aceasta ramura a tirului, talere, are doua probe: skeet si trap… skeet- talere lansate din doua turnuri, unu mai mic, altu mai mare, dispuse unu in stanga si altu in dreapta (o data se lansa talerul din turnul stang, o data din turnul drept sau la duel din ambele parti in acelasi timp), talerele se lanseaza la semnalul sonor, adica la comanda data de tragator… Acum despre proba de trap- talere lansate din sant… Aici e putin mai mult de vorbit. Poligonul de talere-trap, este prevazut cu 5 posturi, carora le corespund cate 3 lansatoare de talere, lansatoare care se afla in santul situat la 10 m in fata posturilor ( scriu aici din aduceri aminte, am facut talere-trap intre anii ‘88-’91, asa ca imi cer scuze daca gresesc), am spus ca fiecarui post ii corespund 3 lansatoare de talere: stanga, dreapta, drept… fiecare post mai este prevazut cu un microfon, talere sunt lansate la comanda tragatorului. Intr-un concurs de talere exista niste scheme de lansare a talerelor. Talerele zboara cu 140 km/h si au diferite unghiuri de inclinatie… In momentul in care tragatorul da comanda ( de obicei tragatorii folosesc vocale pentru comanda), talerul iese din sant si isi urmeaza traiectoria conform schemei alese de oficialii concursului, tragatorul nestiind in ce parte si ce unghi are talerul lansat… Tragatorul trebuie sa declanseze focul la 10-15 cm in fata talerului, astfel incat talerul sa intre in foc. Dupa ce a tras, tragatorul se muta pe postul urmator( in dreapta lui) si isi asteapta randul, cu arma franta. Intr-o mansa de concurs se lanseaza 25 talere pentru fiecare concurent, iar totalul talerelor lansate pentru fiecare concurent este de 200 talere/ concurs… Armele sunt de calibru 12, cu alice de 2 mm pentru proba de skeet si alice de 2.5mm pentru trap… Asta este varianta scurta si sper ca ati inteles. In concluzie, este cel mai spectaculos sport, dar si cel mai solicitant psihic si fizic. Merita incercat!

ambitie si un strop de fericire

Posted by on Sunday, 15 May, 2011

Am incercat sa ma gandesc cand si cat am fost fericita, ce m-a facut fericita sau daca stiu ce-i aia fericire…

M-am gandit la primul moment, important, din viata mea…  admiterea la facultate… Ca sa pot sustine examenul de admitere, trebuia sa am un an in „campul muncii”, asa ca m-am angajat, am lucrat 3 ani, din ’88 pana in ’91, dar n-am abandonat gandul de a deveni profa de sport ,asa ca, m-am hotarat sa dau la facultate, dupa 3 ani de munca, iar in ultimele 8 luni de munca m-am apucat sa ma pregatesc si pentru admitere.
Parintii mei n-au fost niciodata de acord si au incercat in diferite feluri sa ma faca sa renunt,desi eram pe “picioarele mele”  financiar… Lucram intr-un punct termic, lucram si ture de noapte,12 cu 24 sau 24 cu 48… singura intr-un punct termic, noaptea… acolo mi-am invins temerile de a sta singura, noaptea, in alta parte decat acasa, acolo am invatat la biologie, pentru admitere, deoarece dupa turele de noapte mergeam pe stadion pentru a ma pregati pentru probele sportive (pregatire pe care o faceam singura sau cu alti candidati la admiterea din acel an… eram 11 care ne pregateam pentru admitere si am intrat 10 la zi si unu la F.R.)…

Inca se intra greu la facultate, desi se scosese conditia de a avea un an in campul muncii… si inca nu aparusera facutatile particulare de profil, la care oricum nu-mi permiteam sa merg. M-am intretinut de la 18 ani, ajutand si familia si pe sora mea, deja studenta la jurnalistica, in Bucuresti (desi ea nu stie multele din sacrificiile mele, in acest sens)… De cate ori deschideam gura de admitere la facultate, ai mei imi ziceau: ” lasi servici bun, salariu mare, nu avem bani sa te tinem si pe tine… si oricum nu iei examenul”… toate vorbele astea ma ambitionau si mai tare si imi doream mai mult sa intru la facultate.

Si a sosit si timpul admiterii… Am dat probele sportive, eliminatorii… am aflat rezultatul(5.85) inainte sa se afiseze, pentru ca trebuia sa stiu daca ma intorc pentru proba de maiestrie sportiva… Trebuia sa dau talere(tir) si aveam nevoie de arma si munitie. Aveam de umblat dupa acte si aprobari si sa ma intorc urmatoarea zi in Bucuresti… Examenul de maiestrie sportiva la talere se tinea in poligonul Tunari, in padurea Baneasa…

Mi s-a spus ca am trecut probele(nota minima era 5, iar la aceste probe se fac aranjamente daca ai “pile”… eu n-am avut), sa fug la Alexandria si sa-mi iau cele necesare pentru proba de maiestrie… Am plecat acasa si am inceput sa ma agit… Am fost la antrenor sa-l rog sa-mi dea arma si daca poate sa vina cu mine la examen… Nu putea sa vina, iar eu mai aveam de umblat, de luat aprobari de la directorul clubului sportiv… a trebuit sa-l caut pe armurier, el raspundea de arme si oricum trebuia sa-mi verifice arma… imi mai trebuia o foaie de transport armament… A trebuit sa mint ca plec cu cu un unchi cu masina, desi eu am plecat cu trenul la 4 dimineata… Aproape as fi renuntat, caci armurierul era plecat din localitate… desi aveam toate hartiile si aprobarile in mana, nu aveam “obiectul muncii”… Pe seara,destul de tarziu, intr-o ultima incercare, am dat de armurier si am intrat in posesia armei si munitiei, dupa ce s-a asigurat ca am aprobare. In acea seara n-am putut sa dorm, tot felul de griji imi umblau prin minte… La 4 dimineata aveam tren spre Bucuresti…

Aveam 21 ani, singura, noaptea, intr-un tren personal, cu o arma de vanatoare  si doua cutii cu cartuse, calibru 2,5, in geanta… cu frica in san ca ma poate descoperii cineva(eram totusi dupa revolutie), desi aveam hartiile semnate, parafate, legale, acte de identitate si o legitimatie de examen pe care scria “maiestrie sportiva – talere”.
Am ajuns in Bucuresti  la 7 dimineata. Am mers la “Leu”, la caminul unde avea camera sora mea, sa las bagajul si sa merg la A.N.E.F.S sa anunt ca am venit si sa-mi comunice ora la care sustin examenul… Eram singura candidata cu specializarea asta. Accesul in facultate era interzis deoarece se sustinea si acolo examen de maiestrie sportiva, la alte specializari, asa ca a fost chemat profesorul la poarta… Mi-a zis sa fiu la 11.00 in poligonul Tunari.
M-am intors la camin in “Leu”, sa-mi iau arma si munitia… Am intampinat si acolo greutati, caci fiind facultate si acolo, incepusera examenele… M-au lasat in cele din urma sa intru, dupa ce am lasat buletinul si legitimatia la poarta. Cu arma si munitia in geanta, am plecat debusolata spre Gara de Nord, intreband in stanga si in dreapta cum se ajunge la Baneasa… Am schimbat cateva mijloace de transport, caci bucuresteanul nu cunoaste foarte bine Bucurestiul, pana am ajuns la Casa Presei Libere… De aici imi era mai usor, cunosteam zona deoarece la toate concursurile eram cazati in Strandul Tineretului si stiam ca de acolo se poate ajunge la padurea Baneasa cu un autobuz, 449 parca… Am ajuns la ora 10.45 in poligon… lumea de acolo ma cunostea, doar fusesem “campioana nationala” la talere prin 1989… D-nul Tiron, presedinte(cred) pe atunci, al F.R.T. m-a incurajat si m-a sustinut moral, atunci cand a vazut ca sunt singura, fara nici un ajutor… Asteptam sa vina comisia de examen, care a ajuns pe la ora 13.00… Eram obosita, nedormina, nemancata si speriata… Am inceput sa trag cu arma in talerele care zburau, cu viteza prea mare mi s-a parut… Am tras strangand din dinti si cu lacrimi pe obraz, m-am eliberat de toate sentimentele si frustrarile pe care le traisem pana in acel moment… Am ratat doua talere din 25… la 23 talere impuscate corespundea nota 8.50… Desi am fost singura candidata la aceasta proba, desi au intervenit doi mari antrenori de lot, care ma cunosteau foarte bine, decizia n-a fost schimbata, mi s-a dat 8.50… Imi trebuia nota 10, ca sa fiu sigura ca am intrat (luasem nota mica la eliminatorii,doar 5.85)… Am plecat mahnita, de acolo, si grabita sa ajung la Alexandria sa predau arma si sa astept urmatorul examen, biologia.

Cu o seara inainte de sustinerea examenului la biologie, am visat un profesor tanar din facultate, pe care il cunosteam de la proba de atletism, am visat ca intra la asistenta, la biologie si ca primul subiect este din “sistemul osos”… si m-am trezit brusc… Mare mi-a fost mirarea cand am vazut ca ne asista acel profesor… si mai mare mi-a fost mirarea cand am vazut primul subiect:”sistemul osos”, am avut un moment de satisfactie si bucurie… Ma gandeam ca Dumnezeu ma ajuta si ma rasplateste, in sfarsit, dupa atata munca si alergatura.

Ajunsa acasa, mi-am reluat munca la punctul termic, asteptand rezutatul la examen. Cand a venit data rezultatelor, mi-am rezervat loc la autobuz sa plec la Bucuresti, a doua zi. In acea zi m-a vizitat prietenul meu, Mihai, care era deja student la ANEFS, care ma ajutase, cat putuse, sa ma pregatesc pentru admitere, care spera sa fiu studenta si, in sfarsit, sa fim impreuna. A venit la noi sa-mi spuna de unul dintre cei care se pregateau pentru admitere(eram 11 care dadeam admiterea in acel an,din orasul nostru…) ca a intrat… De mine nu se uitase daca am intrat sau nu… si atunci, Mihai imi zice un lucru care m-a facut sa rup relatia de prietenie cu el pentru totdeauna:
- Nu cred ca ai intrat… dupa cat zici tu ca ai facut la biologie, cu 5.85 la eliminatorii si 8.50 la
maiestrie… n-ai intrat, sigur n-ai intrat, ai picat cu brio… Laur a avut 8 la eliminatorii si 10 la maiestrie si zicea ca a facut la biologie… si a intrat…

– Asta e! am zis… maine ma duc sa-mi retrag dosarul…

Binenteles ca au inceput reprosurile din partea familiei…si parca aveau asa o satisfactie:

-Ti-am zis ca nu-i de tine facultatea… ai vazut ce zicea si baiatul ala(baiat cu care ei n-au fost de acord, acum ii dadeau dreptate, acum cand ma desconsidera, cel putin asa simteam eu in momentul ala).

Am plecat a doua zi la Bucuresti, doar cu buletinul si banii de intoarcere si de RATB. Inca nu se afisasera rezultatele cand am ajuns, dar mi-am facut rapid socoteala, am facut si mediile la altii cu note mai mici ca mine la biologie dar cu note ceva mai mari la eliminatorii si maiestrie sportiva… Au fost doar 50 locuri si 250 candidati… Mi-am mai facut inca o data socotela si am rasuflat usurata… eram studenta, asteptam doar sa se confirme in scris acest lucru…

Inainte sa dau admiterea n-am mai avut dorinta sa devin studenta, ci doar dorinta de a demonstra ca pot si reusesc ceea ce imi propun… Am vrut sa arat ca sunt buna si pot deveni cine vreau eu, daca imi propun… si in ciuda “barierelor” care mi se pun, ma incapatanez si mai rau, imi doresc mai mult sa reusesc… Intotdeauna am facut ceea ce mi-am dorit si mi-am dus visul pana la capat…

Deabia pe la ora 15.00 s-au afisat rezultatele… M-am gasit la admisi cu numarul 25… am luat 8.75 la biologie, pe langa Laur care luase 3 si ceva si era mult in urma mea, dar intrase si el… N-am stiut cum sa ma manifest… am citit de trei ori “admis”, am fost fericita ca am demonstrat parintilor mei ca pot… a fost un moment de fericire pe care nu am avut cu cine sa-l impart si am dorit, pentru prima data, sa fie cineva langa mine, sa ma stranga in brate si sa ma felicite… dar n-a fost nimeni… Ma uitam in jurul meu, cum parintii isi imbratiseaza copiii, copii care trecusera, unii din ei, de varsta adolescentei… Tineri fericiti, parinti cu lacrimi in ochi… am simtit fericirea lor si golul din sufletul meu…
Cat timp am stat sa se afiseze rezultatele, am cunoscut o viitoare colega… era micuta,blonda si foarte creata, Monica, era din Ploiesti… Avea mari emotii, se tot agita…Si ea era singura, ca si mine, numai ca ea se bucura, era fericita ca a reusit… Am plecat impreuna in oras, ea nu cunostea Bucurestiul, eu stiam sa ajung pe jos la Unirii… Tot drumul, pana la Unirii, Monica, a plans, a ras de fericirea… se uita in ochii oamenilor si zicea tare: „Sunt studenta!”… eu, in schimb, n-am mai simtit nimic. Ea si-a luat o pereche de pantofi verzi, in amintirea acelei reusite, eu nu mi-am luat nimic… aveam doar banii de autobuz, sa ma intorc acasa, si multumirea sufleteasca ca am reusit ce mi-am propus.

toma necredinciosul

Posted by on Tuesday, 10 May, 2011

Anul acesta, prima duminica dupa Pasti, Duminica Tomii, a picat chiar de 1 mai… Nu mi-am facut planuri de vacanta de 1 mai, nu-mi mai fac planuri de doi ani, de cand tata a decedat chiar in dimineata zilei de 1 mai 2009… Nu merg la biserica, decat atunci cand simt nevoia sau la evenimente fericite sau triste din viata mea… iar in Duminca Tomii, am mai fost la slujba, doar cand eram copil. Anul asta s-a nimerit sa ajung la slujba de duminica, deoarece a trebuit sa-i facem pomana tatalui meu. Am mers la biserica si am asista si la slujba. In primul rand, nu mi-a placut ca preotul a intarziat o ora jumate, apoi ca tarcovnicul era imbracat in blugi si tricou, nebarbierit  si neingrijit( imi aduc aminte, de tataie, care a fost si el tarcovnic, cum se pregatea de mers la biserica: se barbierea, se imbraca la costum, isi punea palaria cea buna pe cap si pleca la biserica… eram tare mandra cand il vedeam in strana, cantand… avea prestanta si un glas deosebit, canta frumos)… alt lucru, care nu mi-a placut, a fost fata popii, care a avut treaba cu un telefon, tot timpul slujbei si baiatul popii, elev la seminar, care facea ceva practica in biserica, casca tot timpul, mai-mai sa-si inghita limba, in pauzele de citit din cartile bisericesti.

Slujba mi-a placut. N-am citit biblia, dar am aflat in timpul acestei slujbe, de ce apostolul Toma era numit “necredinciosul”… chiar am retinut povestea din Evanghelia dupa Ioan, in care se spune ca Toma, unul dintre cei 12 apostoli, a avut indoieli cu privire la invierea lui Iisus, deoarece cand Iisus a inviat si s-a aratat ucenicilor sai, Toma nu se afla cu ei, iar cand acestia i-au dat vestea invierii Mantuitorului, Toma a zis: “Daca nu voi vedea in mainile Lui semnul cuiului si daca nu voi pune mana mea in coasta lui, nu voi crede”… Cand Iisus s-a aratat si lui Toma, i-a zis: “Adu-ti degetul incoace si uita-te la mainile Mele; si adu-ti mana si pune-o in coasta Mea; si nu fi necredincios, ci credincios.” … si Dumnezeu a mai zis ceva: “pentru ca M-ai vazut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au vazut, si au crezut.”… Asta am retinut din slujba de Duminica Tomii, iar gandul m-a dus iar spre copilarie… la tara, tot in biserica, probabil tot de Duminca Tomii, pentru ca era o slujba de dimineata, iar eu aveam hainutele de la Pasti.

Aveam vreo 4 ani, eram imbracata in hainutele de la Pasti: un costum de catifea verde praz si pantofi de piele, cu sireturi, ceva cu bleu-marin si verde…  Preotul incepuse slujba. Tataie era la locul lui, in strana, iar eu langa mamaia, ma uitam la desenele de pe pereti si la altar… Intotdeauna m-a atras altarul, locul unde nu aveam voie sa intru, pentru ca eram fata, iar femeile nu au voie in altar, nici la botez nu sunt bagate in altar asa cum se intampla cu baietii… la un moment dat am vazut, in altar, cum se inalta o silueta de fum… avea aspectul unui barbat… Am tras-o pe mamaia de mana si i-am zis aratand cu degetul spre altar: Üite-l pe Dumnezeu!… e acolo in altar, uite-l cum se ridica!”… mamaia mi-a facut semn sa tac, desi imi venea sa strig cat ma tinea gura, ca este Dumnezeu in altar… o baba s-a uitat la mine si si-a facut cruce… privirea mi-a fugit catre stana, la tataie, sperand ca el ma va crede. Tataie s-a uitat la mine, de acolo din strana… cunosteam uitatura aia, era semn ca trebuie sa stau cuminte si sa nu mai vorbesc in biserica. Am tacut si am privit mai departe, cu ochii mari si gura cascata, silueta alba, de fum, care se inalta… si am fost convinsa ca acela a fost Dumnezeu si ca eu l-am vazut… numai eu l-am vazut. Degeaba a incercat mamaia sa-mi explice ca era doar fumul de la lumanari… in sufletul meu, chiar si acum, mai cred ca a fost Dumnezeu…

… si o poza, facuta in urma cu 3 ani, de la fereastra, in care norii formau un chip de om, cu barba, pe care l-am asemuit cu Dumnezeu… daca aplecati capul spre stanga, veti descoperi chipul (poza n-o mai am in calculator, dar o aveam postat pe netlog)


ploua cu dor

Posted by on Saturday, 7 May, 2011

Afara ploua. Am deschis larg fereastra. Ploua cu picaturi mari, zgomotoase… E foarte frig, zici ca e luna noiembrie. Zgomotul ploii imi face bine, ma linisteste… Priveam de la fereastra cum, ploaia, se joaca  desenand cerculete pe asfalt. Un miros de frunze si de apa mi-a invadat narile si amintirile mi-au navalit in minte. V-am spus ca amintirile mele au miros?… sau ca mirosurile nasc amintiri?

Era noapte, ca si acum… era chiar luna mai. Eram doar noi doi, intr-o camera de camin… geamul larg deschis, ploaia de afara, salcia din fata geamului, care se unduia usor, imprastiind miresme dulci- amarui de frunze verzi… Stam imbratisati pe patul din apropierea ferestrei, ascultand ploia si Queen… Intotdeauna am asociat Queen cu ploaia sau invers… poate si pentru faptul ca, in ziua in care a murit Freddie Mercury, era o zi ploioasa de noiembrie… Mi-e dor de noaptea aceea, de tine si de alte nopti petrecute in Gradina Botanica… mi-e dor de copilarie si de primul sarut furat, intr-o vacanta de vara, la tara, in fundul curtii, acolo unde se intindea via…mi-e dor de privirea cuiva, de imbratisarea altcuiva, de zambetul altcuiva… mi-e dor de-o padure anume, de-o banca pe care am depanat amintiri, mi-e dor de o calatorie cu trenul personal, mi-e dor de noaptea pierduta pe malul marii, ascultand valurile si povestind despre noi…

O persoana draga imi zicea candva:” sa nu-ti fie dor, pentru ca, cuvantul “dor” vine de la durere si durerea nu e buna”… si, da, avea dreptate, de cate ori mi-e dor de ceva sau cineva, o durere imi apasa sufletul, mi-l strange, ma frange si mi se pune un nod in gat… uneori chiar plang de dor … Si ma gandesc: cu cat inaintam in varsta, strangem mai multe amintiri, iar dorul este mult mai mare… Mi-e tare dor si ma doare. :(

prima lectie de mers pe bicicleta

Posted by on Friday, 6 May, 2011

Mersul pe bicicleta mi s-a parut intotdeauna o treba usoara, cu care ne nastem, asa ca, pe la 6 ani, m-am hotarat sa incalec bicicleta lu’ tataie. Tataie folosea bicicleta in fiecare zi, sa merga in sat, la biserica unde lucra sau sa rezolve alte probleme. Avea o bicicleta mare, cu cadru, sonerie, far si dinam (imi placea cum suna cuvantul “dinam”, pentru ca eram dinamovista). Cand tataie era acasa, bicicleta se odihnea sprijinita de gardul de la gradinita cu flori, din fata casei, sau de gardul ce despartea curtile , sub salcami, in zmeura, sa nu stea in soare. Tataie tinea foarte mult la bicicleta, asa ca o proteja, o ingrijea, ii ungea lantul… Eu pandeam momentul cand tataie dormea sau avea ceva treaba prin gradinea de legume si zarzavat sau impletea sarma si ma suiam, cu greu, pe biciclerta sprijinita de gard si imi faceam tot felul de planuri si chiar eram convinsa ca, daca as ajunge la pedale, as putea merge fara probleme… dar eram prea mica, iar bicicleta mai avea si cadru…

Intr-o vineri seara, la masa, am auzit o discutie intre mamaia si tataie ca, a doua zi, adica sambata dimineata, vor merge impreuna la biserica (de obicei, tataie pleca mai devreme, pe bicicleta)… deci bicicleta ramanea acasa… In minte mi-a incoltit un plan. Era sansa mea de a merge pe bicicleta… Nu mai tin minte cum am dormit si cat, mi-aduc aminte ca am dormit pe prispa, afara(aveam un pat acolo) si m-am trezit cand incepea sa se lumineze. M-am prefacut ca dorm, pana ce au plecat bunicii la biserica. Am mai stat vreo juma de ora in pat, ca nu cumva sa se intoarca vreunul si, inainte sa se trezeasca soara-mea, m-am ridicat si am pornit, hotarata, spre bicicleta. Voiam sa demonstrez( nu stiu cui, probabil doar mie) ca, desi nu mersesem niciodata pe bicicleta, voi putea sa merg, ca nu e greu, asa cum zicea tataie si ca nu mai era nevoie sa astept sa cresc mai mare ca sa ma pot plimba cu bicicleta lui.

Era dimineata racoroasa, desi se anunta o zi calduroasa de vara(eram in vacanta de vara). Eram imbracata doar in maieu si pantaloni scurti, desculta, dar nu mai simteam racoarea diminetii, ardeam de nerabdare sa incalec bicicleta. Bicicleta sta cuminte, rezemata de gardul de sub salcami. Am apucat ghidonul rece cu ambandoua mainile, am indepartat-o de gard, am bagat piciorul drept pe sub cadrul rece, de fier, ca sa-l pun pe pedala din dreapta, mi-am luat putin avant cu piciorul stang, apoi l-am saltat si pe acesta si l-am pus pe pedala stanga… Am inceput sa pedalez, usor si greu, cu sufletul plin de bucurie, incercand sa-mi tin echilibrul si manuind ghidonul. Simteam cadrul rece, al bicilcletei, la subrat, era incomod, dar nu mai conta, mergeam cu bicicleta…

Curtea avea vreo 20-25 m lungime, din fata bucatariei pana la poarta. Am reusit sa iau curba la stanga, spre poarta. Pedalam incet, pentru ca nu aveam destula forta sa dau repede din picioare, sa- mi mentin si echilibrul… Prima tura a mers perfect… am mers pana la poarta, am pus piciorul stang jos, apoi si pe celalalt, am intors bicicleta, apoi iar m-am urcat, ca si prima data pe pedale, am inceput sa pedalez, pana in dreptul bucatariei… mi-a reusit si curba spre dreapta… si am luat-o de la capat, dar de data asta am vrut sa intorc bicicleta din mers, sa nu mai cobor de pe pedale… Am ajuns la poarta si am incercat sa intorc, din mers, spre dreapta, dar eram prea aproape de poarta  si, vazand ca ma dezechilibrez in momentul orientarii ghidonului si implicit a rotii din fata, spre dreapta, am indreptat ghidonul si am intrat in poarta… am cazut cu tot cu bicicleta, mi-am julit ambii genunchi, ma dureau si coastele pe partea dreapta, pe unde era cadrul bicicletei… roata din fata s-a “optat” usor (n-a fost viteza mare), ghidonul s-a strambat, lantul a cazut… Cu toata suferinta, fara sa plang(ca eram vinovata), am asezat bicicleta la locul unde fusese, m-am dus in casa si mi-am legat batiste la genunchi si m-am bagat in pat… am inceput sa-mi fac tot felul de planuri, cum sa-i spun lu’ tataie de isprava mea… Stiam ca tine foarte mult la bicicleta si se va supara pe mine, chiar daca eram “iedul” lui si ma iubea.

… I-am auzit cand au venit de la biserica… l-am auzit pe tatie vorbind, suparat prin curte( nu injura, nu injura niciodata, zicea doar: “al raului”)… credea ca, cineva a intrat in curte si i-a furat bicicleta, i-a stricat-o si i-a adus-o inapoi… Tataie nu avea dusmani, era un om apreciat in sat(cel mai apreciat, dupa parerea mea) si nu stia nici macar pe cine sa banuiasca si nici nu intelegea de ce a adus bicicleta inapoi, stricata… Desi ma prefaceam ca dorm, auzindu-l cat de mahnit este, m-am ridicat din pat si i-am spus ce-am facut. Nu mi-am luat bataie (nu m-a batut niciodata), pentru ca era un om bun si intelegator, a zis ca se repara, dar sa nu mai incerc sa merg pe bicicleta in curte… iar intr-o zi, cand  uda gradina, cu apa trasa din lacul din spatele curtii, de pe lunca, a luat bicicleta si mi-a dat voie sa ma plimb cu ea pe lunca, pentru ca acolo aveam loc sa fac ce viraje vroiam, era loc destul… Atunci a fost si prima data cand m-a vazut mergand pe sub cadrul bicicletei si ii mai vad si acum, in amintirea mea, zambetul, emotia si bucuria din ochii lui verzi. :)