Archive for April 6th, 2011

atingerea

Posted by on Wednesday, 6 April, 2011

Se spune ca, atunci cand mori, iti trece toata viata prin fata ochilor, in doar cateva secunde… Nu stiu cat este de adevarat, nu s-a intors nimeni sa povesteasca… ma gandeam, doar, cate amintiri poti acumula intr-o viata, cate iti raman vii in minte pana in momentul despartirii de cele lumesti?…

Am atat de multe amintiri, unele sunt doar gesturi, vorbe, chipuri care mi-au atras atentia in treacat… priviri, fapte, locuri, mirosuri…

Aveam 16 ani. Era luna mai si eram invitata la o nunta, in cartier, impreuna cu familia. Era nunta sorei unei prietene de-a sorei mele ( o vecina de cartier, asa mai scurt :) ) si nu stiu prin ce imprejurare, mireasa, m-a ales sa-i fiu “domnisoara de onoare”, desi erau alte fete, mai frumoase decat mine, la fel de tinere, care se uitau cu jind la cavalerul de onoare… “Cavaler de onoare” era verisorul miresei, Sebastian, venit tocmai de la Oravita… un baiat inalt, brunet, cu ochi caprui… nu era frumos, nici urat, era un baiat placut, mai mare cu un an sau doi. Nu-l mai vazusem pana atunci, nici nu stiam ca fetele au un verisor… Ce sa va spun, eram tare mandra ca am fost aleasa “domnisoara de onoare”, desi sarcina a fost una destul de grea pentru trupul meu firav (a trebuit sa caram ditai lumanarile, impodobite cu doua kile de flori, prin tot orasul), dar,  in acelasi timp,  a fost placut, ca doar aveam un “cavaler de onoare”, dupa care, inca, mai suspinau 2-3 fete, care nu avusesera norocul meu ( ma gandesc ca, tocmai  Sebastian ii spusese verisoarei lui, sa ma aleaga pe mine).

Seara, la restaurant( aici vroiam sa ajung), am stat aproape numai la masa, langa Sebastian, unu langa altul… Eram timizi amandoi… usor, usor, a inceput sa-mi atinga mana, pe sub masa… i-am raspuns timid atingerilor… pe la 16 ani nu prea stiam eu ce simt (am trait alte vemuri, linistite si frumoase), dar simteam ceva placut care ma si speria in acelasi timp… o caldura in tot corpul si parca tot sangele se strangea ca o bila in capul pieptului si vibra, taindu-mi respiratia… Toata seara ne-am tinut de mana, pe sub masa, pe furis de ochii parintilor nostri…

… Nu mai stiu nimic de Sebastian, a plecat a doua zi, la Oravita, de unde era… Mi-a scris cateva scrisori, din care doar primele doua au ajuns la mine, pe restul le-a oprit verisoara lui(scrisorile veneau pe adresa verisoarei, iar ea mi le aducea desfacute)… Prima scrisoare era scrisa pe o coala rosie, cu o poza ovala in coltul din stanga sus, in care erau doi tineri, tinandu-se de mana, pe un camp verde… atunci mi-a compus si prima pezie, pe care inca o mai tin minte :)

… Si tot ce mi-a ramas din seara aceea de mai, la varsta de 16 ani, nu este baiatul acela, Sebastian, nici chipul lui, ci gestul…atingerea mainilor pe sub masa, gestul acela facut pe furis si caldura care imi invadase trupul firav… si inca mai pot trai momentul ala, doar inchizand ochii :)…

Am mai scris candva despre atingera mainilor… sufletul din palma… asta ca mi-am adus aminte si de alte maini care mi-au atins mana :)