Archive for March, 2011

voi ce faceti de cutremur?

Posted by on Wednesday, 16 March, 2011

-Doamna, eu nu vin vineri la scoala, ca nu ma lasa mamaia!

-De ce nu te lasa?

-Nu ma lasa ca e cutremur… asa a zis.

…Apoi si alti elevi au zis acelasi lucru, nu vin la scoala ca o sa fie cutremur… Am incercat sa le explic, copiilor, cum sta treaba cu cutremurul, care va veni sau nu, ca nu avem de unde stii… Le-am tinut o scurta lectie, in timp ce uscam fetele la par, despre ce ar trebui sa faca si ce sa nu faca in caz de cutremur si le-am povestit despre un documentar, urmarit cu 2-3 ani in urma, din Japonia, in care copiii japonezi erau instruiti, inca din gradinita, ce trebuie sa faca in caz de cutremur si ce trebuie sa aiba in permanenta la ei: o sticluta cu apa, un pachet cu biscuiti, o poza cu parintii, jucaria preferata si neaparat un fluier… le-am explicat si de ce trebuie toate acele obiecte… toate acestea pentru a putea supravietui daca sunt prinsi sub daramaturi…

… Asa mi-am adus aminte de cutremurul din ’77, singurul pe care eu nu l-am simtit si nu m-a speriat. Eram in clasa I, aveam 7 ani… nu mai tin minte cum a fost ziua de 4 martie 1977, imi aduc aminte doar cum a fost spre seara… poate era ora 17.30, cerul era ciudat, era rosu-gri si apasator… ma cuprinsese o stare de neliniste, o stare pe care n-o mai avusesem pana atunci, iar la varsta aia nici nu mi-o puteam explica, insa o tin minte si de cate ori vad cerul rosu, imi aduc aminte de acea stare… poate nelinistea aceea, era din cauza ca nu-l gaseam pe frate-miu care avea 4 ani jumate si plecase sa cumpere paine si nu se intorsese, poate imaginea cerului mi-a ramas pentru ca priveam in sus si ma rugam sa nu fi patit ceva rau… l-a gasit mama, la alt magazin de paine, ceva mai departe de casa… si totusi, atmosfera din seara aceea era apasatoare, culoarea cerului ma tulbura si fascina in acelasi timp… am privit cerul pana s-a intunecat. Am intrat in casa, dupa ce mama, l-a urmarit pe Mihai pana acasa, sa vada daca stie sa ajunga inapoi… am facut baie si m-am bagat la somn (eram prima care mergea la culcare). Nu stiu cat am dormit… m-am trezit pe scarile blocului, in bratele tatului meu. Auzeam galagie, era intuneric, simteam respiratia sacadata a tatalui meu, care cobora in fuga, cu mine in brate… Am intrebat: ce e si de ce suntem pe scari? Si mi-a raspuns: “E cutremur!”… eu am inteles “e cu trenul”… nu stiam daca visez sau e adevarat si am mai intrebat inca o data si mi s-a dat acelasi raspuns, iar eu am inteles acelasi lucru… tin minte ca eram chiar la lectia “ Cu trenul” din Abecedar(lectia in care copiii facusera un tren din scaunele intoarse) si m-am gandit ca au bagat un tren, care circula printre blocuri… Am iesit din scara blocului si am vazut o mare de lume, toti vecinii… unii plangeau, tremurau, altii tipau… numai eu intrebam continuu “unde e trenul? Cand trece trenul?”, pentru ca am crezut ca toata lumea a iesit din casa sa vada trenul… Tata m-a lasat din brate si a urcat in casa sa mai ia niste haine groase si incaltaminte, apoi am plecat prin centrul orasului sa vedem dezastrul lasat de cutremur… atunci am aflat, pentru prima data, ce inseamna cutremur, desi nu-l simtisem, dar am vazut ce poate face. In noaptea aceea am mers la niste rude, la curte, pentru ca se anuntasera si alte replici( nu stiu unde auzisera toti de alte replici, cred ca la radio) si le-a fost frica sa mai intram in casa… La rudele acelea au inceput fiecare sa povesteasca ce a trait in momentele alea de panica, care ce a facut… asa am aflat si cat de greu am fost eu scoasa din casa, deabia cand s-a terminat cutremurul, pentru ca mama se chinuia sa ma ridice din pat, sa ma ia in brate, iar usile sifonierului o loveau in spate si cadea cu mine in pat, cum si-a facut griji , cand a auzit ceva mare cazand, crezand ca e dulapul de pe hol care ar fi putut bloca holul, si se gandea ca poate va reusi sa ma scoata peste dulapul cazut, sa ma dea tatalui meu sa ma scoata afara, chiar daca ea va ramane blocata in casa… am dormit la rudele acelea, afara pe batatura, pe o plapuma intinsa sub sub cerul liber… mi-a fost frig, desi eram imbracata cu haina de iarna si invelita cu o alta plapuma… A doua zi am revenit acasa. Nu erau pagube in casa noastra,  nu cazuse mobilerul, doar televizorul vecinilor de deasupra, ala se auzise in timpul cutremurului… Dupa ce au vazut ca totul e bine in casa, parintii au plecat la munca, ca in fiecare zi, fratele meu la gradinita, iar eu si sora mea la scoala… Parintii au preferat sa ne trimita la scoala, eram mai in siguranta acolo decat daca am fi ramas acasa singuri.

Voi ce faceti de cutremur?

masuri de criza

Posted by on Saturday, 12 March, 2011

 

E criza… de ceva vreme e criza, asta nu mai este o noutate. Am inceput sa ne obisnuim cu asta, doar unii dintre noi, altii insa exagereaza… Eu una n-am renuntat la nimic si nici nu pot renunta, pentru ca, tot ce consumam inainte, am nevoie sa consum si acum… In special apa.

Ma uitam, intr-o seara, la tv., la stiri… defapt imi faceam de lucru in fata televizorului si trageam cu urechea… erau niste interviuri, cu niste locatari afectati de criza financiara, care raspundeam la intrebarile reporterului, despre criza si la cum fac ei fata sau cum nu fac fata, ce masuri au luat, la ce au renuntat… chestii din astea, nu stiu excat care a fost intrebarea, nu eram atenta, am devenit interesata doar in momentul in care, locatarii intervievati, au inceput sa dea raspunsuri… Am anticipat raspunsurile, mai ales pe cel al unui locatar, la vreo 40 ani(posibil sa fi avut mai putin, dar vremurile de criza l-au imbatranit), care spunea ca trage apa la closet o singura data pe zi, dupa ce fac toti membrii familiei necesitatile : “Intai fac aia micii, ca ei sunt copii, apoi se duce nevasta-mea si apoi eu si trag apa, seara”… sau alt locatar, care explica cum face economie la apa, cand se spala: “Pun apa in lighean, apoi imbib un prosop in lighean si ma frec cu el ud(prosopul) pe piele, apoi storc prosopul in lighean si folosesc apa pentru closet”…Astea doua exemple mi-au ramas in minte si am ajuns la conluzia ca, romanul, face economie doar la apa… A, au mai citit un sondaj despre produsele a caror vanzare a scazut, adica: sapun, sampon, pasta de dinti, deodorant si detergenti… Se vede treaba ca o sa ajungem un popor de nespalati, daca facem economie exact la ce e mai important.

Criza-criza, dar eu nu pot renunta la nici un strop de apa si la nici un strop de gel de dus, sampon, balsam,pasta de dinti… si nici la deodorant. O sa fac tot doua dusuri pe zi, cel putin, o sa ma spal pe cap tot de 3 ori pe saptamana si o sa beau tot intre 2-6 litrii de apa pe zi… trag apa, la closet, de cate ori este nevoie si o sa ud florile, tot de cate ori este nevoie, iar masina de spalat va functiona din doua in doua zile, atat pe programul scurt pentru rufe colorate, cat si pe programul lung si temperatura ridicata, pentru albituri, folosind aceeasi cantitate de detergent si balsam de rufe ca si pana acum… trebuie sa recunosc ca, de vreo doi ani, fac si eu economie la apa, adica nu mai tin robinetul deschis (apa sa curga continuu), in timp ce fac mancare sau treaba prin bucatarie… mi-a fost greu sa renunt la a nu mai auzi apa curgand, cat timp stau in bucatarie, dar m-am obisnuit… Ei, asta da economie… merit un premiu ;)

miroase a primavara

Posted by on Thursday, 10 March, 2011

iarba-verde-de-la-munte-9101

Azi am simtit miros de primavara… m-am luat dupa firicelul suav de miros, care m-a condus catre crapatura usii de la intrarea in scoala. Soarele, in sfarsit, zambea si incalzea… Am zambit si eu, fara sa vreau… am zambit gandului meu, care m-a strapuns odata cu mirosul de primavara… adierea de primavara, venita pe crapatura usii, m-a dus cu gandul la ultima tabara de schi… clasa a XII a… Beclean pe Somes, un oras micut, cu o librarie si doua cofetarii( asta imi aduc aminte din tot oraselul ala)… Ceva mai departe de centrul orasului erau dealurile, cu capite de fan si gardulete din lemn. Undeva, in apropierea dealurilor, era internatul unui liceu, unde fusesem cazati pentru o perioada de doua saptamani, in tabara unde urma sa facem schi fond… Era ianuarie, primele zile din ianuarie, dar nici urma de zapada… dealurile din preajma internatului erau verzi, iar capitele galben- maroniu se inaltau ici colo, pazind pasunea, parca… soarele stralucea, pe cerul nefiresc de albastru, aerul era curat… ne-am intins pe iarba moale lasandu-ne mangaiati de razele soarelui… am alergat desculti, ca mieii primavara… am ras si ne-am rostogolit la vale, pe dealurile Becleanului… intr-una din zile, vazand ca nu mai are de gand sa ninga, sa putem schia, ca de-aia eram acolo, mi-am pus schiurile de fond in picioare si m-am avantat pe scarile internatului, reusind sa rup varful uneia dintre schiuri( apropo, care este singularul de schiuri: schiur sau schiura? :) )… O amintire… in rest… doar mirosul acelor zile de ianuarie, acelasi miros ca cel intrat azi prin crapatura usii… Miros de verde crud, parfum de pamant reavan si fertil… un amestec de culoare si miresme, pentru ca, din punctul meu de vedere, mirosurile au culoare, iar culorile au miros si gust ;)… Iar primavara este un amestec de culoare si miresme… mirosul verde crud, acrisor, al ierbii,  negru umed si reavan al pamantului, maro-amarui al frunzelor putrezite si al scoartei de copac, alb si verde, dulce- amarui… mugurii pomilor ce stau sa infloreasca… roz si dulce al florilor… Asa miroase primavara mea!

8 martie

Posted by on Wednesday, 9 March, 2011

 

8 Martie, ziua femeii… Cand eram mica vroaim sa fiu mare, sa fiu femeie, sa fiu mama, educatoare… sa merg la serbarile copiilor mei sau elevilor mei… Azi sunt ceea ce mi-am dorit sa fiu: mama, profesoara… merg la serbari si am emotii.

… Desi copilul meu a crescut, nu mai este la varsta serbarilor de „ziua mamei”, inca ma emotionez pana la lacrimi la serbarile elevilor mei… mi-aduc aminte de baiatul meu si prima lui serbare de 8 martie… emotiile acelor clipe, atat ale mele cat si ale lui… si prima poezie pentru mama, poezie pe care am auzit-o si astazi la serbarea elevilor de clasa a II a:

“Mama esti pe lume
Tot ce-i mai frumos
Ochii tai sunt limpezi
Glasul ti-e duios.”

Dragostea ta mare
Mie-mi este scut,
Mama ia-ma-n brate…
Vreau sa te sarut!

…si poza o cu baiatul meu, extrem de emotionat … avea lacrimi in ochi :)

scan10067

 

asa de martisor…

Posted by on Saturday, 5 March, 2011

racealagripatrata

De 1 martie am primit cel mai neinspirat martisor, o gripa… o gripa care, combinata cu rinita mea alergica, m-a tinut toata saptamana. Nu cred ca am racit doar ca am asteptat un taxi vreo 15 minute si n-a venit, iar afara erau vreo -5 grade, iar eu nu aveam caciula… cica gripa nu se face de la frig, gripa e determinata de virusi… Mda, pe maini ma spal destul de des, fructele le spal bine, nu beau nimic dupa nimeni… da, stiu, am luat gripa de la copii… sau de la soacra-mea, ca si ea e bolnava dinaintea mea(azi am chemat salvarea). Am stat acasa cateva zile, sa-mi revin… ceaiuri, lamai, pastile, muci, servetele, tuse, picaturi in nas, ochi si urechi… a trebuit sa fiu draguta cu „rinovirusul” meu, sa-l tratez cu tot ce-i mai bun, nu? … Am luat toate farmaciile la rand, ba pentru pastile pentru mine, ba pentru fimiu(si el e racit)… azi am fost pentru soacra-mea… am stat la cozi, ba la ghiseul cu compensate, ba la ala cu necompensate, ba la ala „fara reteta”, ba am fugit la alta farmacie sa iau un medicament care nu era la farmacia respectiva… Joi m-am simtit foarte rau, dar a trebuit sa ies din casa, sa iau medicamentele fiului meu. Era coada acceptabila la una din farmaciile care acceptau retete compensate. M-am asezat la coada, desi simteam ca ma prabusesc si ma rugam sa nu ma apuce tusea, ca era de rau. Aveam in fata mea trei persoane, asa ca am asteptat linistita… farmacista, o tinerica de douazeci si ceva de ani, deabia se misca( cred ca era noua)… in fine, in fata mea era un tinerel, tot la vreo douazeci si ceva de ani… i-a venit randul tinerelului, care se cunostea cu domnisoara farmacista, s-a sprijinit pe coate in fata ghiseului si a inceput sa ceara: supozitoare si alte chestii (nu pentru el, pentru tatal lui), apoi a inceput sa-i povesteasca farmacistei despre accidentul lui, accident despre care, domnisoara farmacista, nu auzise, cum s-a rasturnat el cu masina, de 8 ori… farmacista il asculta si parea foarte mirata, uitand ca este la serviciu, iar lumea asteapta la coada( coada se facuse pana la usa)… Mi-am iesit din fire, dar i-am zis pe un tot calm ca poate sa-i povesteasca dominsoarei, dupa program la o cafea, despre ce-a patit el, acum trebuie sa serveasca lumea bolnava de la rand… tanarul m-a privit cu sictir si mi-a zis: „ si eu am stat la rand si ma doare spatele, ca am avut un accident, m-am rostogolit cu masina…” . N-am mai zis nimic, pentru l-au luat altii la rand… omul era nevorbit sau vroia sa se dea mare… sau vroia s-o impresioneze pe domnisoara, care oricum deabia se misca, de zici ca atunci a descoperit tastele de la calculator… si iar mi-am adus aminte de  farmacista blonda…Acum sunt mai bine, pentru ca nu am alternativa, trebuie sa am grija de ceilalti din casa, care par mai bolnavi ca mine… mai vorbesc putin ca ratoiul Donald, dar o sa-mi treaca si asta ;)