Archive for November, 2010

toamna si vorbe… in capul meu

Posted by on Friday, 5 November, 2010

toamna-2

Toamna, amintiri,  castane imprastiate pe trotuar… frunze, flori, culori… Miros de carti proaspat tiparite, stilouri, caiete… rasete, priviri grabite… melancolie, sperante, emotii… cuvinte timide… Noiembrie. Dimeneata insorita de inceput de noiembrie. Miros amarui de toamna tarzie, iar pasii ma poarta prin Bucuresti… orasul in care ma pierd prin multime, atunci cand deprimarea ma cuprinde… orasul in care imi gasesc linistea in ciuda aglomeratiei si zgomotului… orasul in care mi-am gasit si am trait prima iubire… E dimineata. Pasii ma poarta prin Parcul Tineretului. E soare si liniste. Merg incet, doar eu cu gandurile mele. Uneori, cand vreau sa uit de suparari si vreau sa-mi gasesc linistea, ma urc in microbuz si plec la Bucuresti, in Parcul Tineretului, unde petrec cateva ore in “Oraselul Copiilor”… ma plimb, stau pe banca… ma umplu de liniste. Azi a fost altceva… azi mi-am amintit de prima dragoste, desi nu are legatura cu Parcul Tineretului. Soarele se juca prin frunzele rare ale castanilor… Mergeam agale, cu rucsacul in spate, spre Sala Polivalenta. Pe jos covor de frunze galben-ruginii si cateva castane ratacite… Am inceput jocul cu castanele pe asfaltul umed de bruma diminetii. Am dat cu piciorul intr-o castana care s-a rostogolit bocanind… Imi place sa aud castanele bocanind pe asfalt. Am lovit cu piciorul prima castana. S-a rostogolit pana departe.. In minte mi-au revenit vorbe din trecut… un glas placut, vorbe simple spuse de o persoana draga, iar amintirile trecutului mi-au inviat in minte. Noiembrie, candva… apa calda din bazinul “Lia Manoliu” si el… “Esti boboaca, din cate vad. Cum te cheama?”… Chipul lui mi-a aparut in minte… parul ud, ochii caprui si veseli, cicatricea de sub buza inferioara, stanga… Ma asteptase la capatul bazinului, dupa cateva ture de inot. “Ce muzica asculti?”… “Daca vorbim de Vivaldi si Chopin, The Police si Queen, am putea vorbi si de Metallica, The Cure, Nirvana… ” castana se rostogoleste in fata mea, bocanind si aducandu-ma pentru cateva clipe la realitate. Am zambit si am mers mai departe. Mi s-a alaturat un caine. Am mers impreuna, el privindu-ma, eu amintindu-mi… vorbe… “Ce faci cand te intorci la camin?”… Se intampla cu 19 ani in urma… cuvinte simple, vorbe pe care nu le voi uita niciodata… prima dragoste… “Stii sa joci tenis?”… “Nu-i nimic, maine dimineata la ora 7, vii pe terenul de tenis. Te invat eu!”… Mai dau un picior castanei. Cainele ma priveste in ochi si imi tine in continuare companie. Pare ca ma simte si vrea sa-mi fie aproape. In gandurile mele se face primavara. Aceeasi voce imi vine in minte: “Rasule, hai la film in Regie!”… Zambesc. Imi amintesc seara aceea de mai… cainele se uita la mine, eu ma uit la el si ne continuam drumul. “Vino, Rasule! hai sa sarim gardul in Gradina Botanica!”… era noapte de mai cu castanii inflorirti. In nari simt mirosul dulceag de flori de castan si de iarba cruda… Vreau! acum vreau!… “Rasule, gandeste-te bine! sa nu-ti para rau mai tarziu!… Zambesc. Cainele parca imi zambeste si el… Da, a fost prima noapte de dragoste, in Gradina Botanica, sub castani… N-am sa uit nicidata acea noapte.
Vorbe… vorbe simple si dragi… Ma opresc sa-mi sterg o lacrima. Cainele se opreste si el si ma priveste… ne continuam drumul… mai dau un picior castanei… Noiembrie, toamna, fosnet de frunze si bocanitul castanei… soare timid, miros amar de frunze… un caine si multe vorbe in capul meu…

despre scris

Posted by on Thursday, 4 November, 2010

Pentru ca predau la clasele cu program de inot, am in programa si lectii de teorie, incepand cu clasa a II a, dupa ce copiii au invatat sa scrie (in clasa I, teoria se face verbal)… Asa ca, trebuie sa scriu pe tabla ca, elevii, sa-si insuseasca corect teoria… Si pentru ca tot eram datoare, la Andera, cu o mostra de scris pe tabla, iata dovada:

img_00023

… scriu diferit pe tabla fata de coala, deoarece, pe tabla, ma straduiesc sa scriu citet si ma incomodeaza si creta aia patratoasa, imi amorteste mana tinand-o in sus…img_00591


… pentru scrisul asta trebuie sa-i multumesc mamei mele, care, prin clasa a VIII a, mi-a cumparat caiete de clasa I, pentru a invata sa scriu citet, sa-mi pot lua treapta  I, sa intru la liceu… iar pana in clasa a XII a am incercat mai multe variante de scris, pana l-am definitivat in facultate, unde trebuia sa scriu foarte repede, la cursuri… cam asta este scrisul final (pot scrie si mai frumos daca vreau ;))

iluzii

Posted by on Tuesday, 2 November, 2010

151

Nimic nu dureaza vesnic. Intr-o buna zi totul se termina. Ne e dat sa iubim doar de cateva ori in viata… Anii trec si nimic nu mai e ca la inceput… raman doar iluzii, teama de a te desprinde dintr-o relatie, chiar daca dragostea a murit demult… Incercam sa fugim de-o iluzie  in care nu ne mai regasim, rechemand pasiunea de la inceput… Fiecare ezita sa se declare invins, asezand de-a valma, in vietile noastre comune: tabieturi, obiceiuri stiute, taine neimpartasite, obiecte pretioase, amintiri frumoase sau dureroase… care ne leaga unul de celalalt, uneori pentru cativa ani, alteori pentru o vesnicie…
Putini sunt cei care au curajul sa-si recunoasca infrangerea si sa se retraga… unii sufera, zac, indura cu umilinta, cu lasitate, cu ura, in numele juramintelor dintai… altii aleg agonia, resemnarea, tacerea… altii incearca sa-si carpeasca emotiile uzate, sa peticeasca dorintele, sa mai dea un strat de vopsea peste rugina atractiei… Ne smulgem cu greu din fostele iubiri, ca si cum am fi torturati… ne descompunem lasand bucati din noi in vechile relatii… Ce ramane in urma?… lacrimi, griji, rabdare, duiosie, furie, copii, case… si atunci de ce am mai pleca cand stim ca pierdem tot?… si totusi, de ce sa mai ramanem?