Archive for November, 2010

in fuga la Viena

Posted by on Tuesday, 30 November, 2010
img_00012 vedere din camera de hotel
N-am apucat, inca, sa povestesc cum a fost la Viena, caci am fost putin plecata, acum o saptamana. Azi mi-am facut timp, din pana de net (e picat de vreo 3 zile, cica fac imbunatatiri) si modem vodafone epuizat… Da, am fost la Viena (Vienna, Wien… si cum s-o mai scrie), fortata de ceva imprejurari, luata din scurt, neplanificat… adica cu doar 3 zile inainte de plecare, a trebuit sa fac rezervari la avion si la hotel… trebuia sa caut ceva ca pentru buzunarul meu, adica mai ieftin, dar si bun,  desi rezervarile la avion se fac cu 2-3 luni inainte, ca sa prinzi bilete ieftine, nu cu 2-3 zile inaintea plecarii… Dupa ce am aplicat, pe net, la mai multe agentii, mi-a raspuns una , printr-un sms, agentia ” Terminal 1″,care mi-a gasit bilete convenabile ca pret, fata de ce gasisem eu, la o companie aeriana noua  as putea spune (eu n-am auzit de ea), numele ei ne dandu-mi prea mare incredere, “FlyNiki “… dar se pare ca e o companie buna, care, desi low cost, a dat o gustare consistenta si sucuri, ceai, cafea, apa, dupa preferinte… un personal foarte tanar la bord… am avut impresia ca sunt eleve in practica, poate chiar erau ca erau cam stangace in mimat instructiunile ;) . Asa. Sa lasam detaliile pe alta data. De ce a trebuit sa ajung la Viena ? A trebuit sa-l insotesc pe sotul meu, care n-a zburat niciodata cu avionul, iar de data asta era musai sa ajunga la Viena. Dar trecem si peste asta… Nu mi-am dorit niciodata sa ajung la Viena, nu stiu de ce, poate pentru faptul ca toata lumea o lauda… ca se vorbeste foarte mult despre acest oras… Asa ca va spun din start : Viena nu m-a dat pe spate. Viena e un fel de Bucuresti… Dunarea strabate centrul orasului, precum Dambovita Bucurestiul… E adevarat ca e mult mai curat, mai aerisit si mai organizat, dar oamenii sunt reci, fata lor nu exprima nimic… unii sunt si nesimtiti, adica cum e sa mergi la un MacDonald’s, sa stai langa una care mananca, ca si tine, un  ceva… si cand esti cu mancarea in gura, cucoana sa ragaie cu putere in urechea ta ?… iti ramane mancarea intre gura si gat, ca nu stie incotro s-o apuce… te uiti la cucoana, iar ea iti zambeste suav… asta se intampla si pe strada, oriunde ii vine vienezului sa se elibereze de gaze (asta mi-a ramas adanc infipta in minte, ca si imagine despre vienezii autentici, precum londonezii cu freza ravasita de la vant)… Asa, sa trecem mai departe… Dupa lungi cautari pe internet, mai precis pe booking.com, am gasit si un hotel in centrul Vienei. Am criteriile mele de cautare, nu ma intereseaza “constelatia” sau numarul de stele ale hotelului, ma inereseaza sa fie central, sa am acces la mijloacele de transport in comun, sa fie curat si sa coste atat cat imi pot permite sa platesc (e sectiunea aia de cautare, pe booking, intre cat si cat vrei sa coste… dupa asta caut, nu dupa stele). Am gasit un hotel de 4 stele, la pret de 2-3 stele, situat chiar in centru, cu mijloacele principale de transport la doi pasi , tramvaiul 1 si metroul U1, ambele strabatand centrul Vienei. Hotel “Capricorno” (haha, zodia mea, capricorn… asta mi-a placut). Hotelul foarte curat, dotat, personal super dragut… situat pe malul Dunarii… Dar lasam detaliile, le gasiti pe siteul hotelului.
Am ajuns duminica seara, in Viena, pe la 22.30, ora lor. Luni am avut treaba pana pe la 14, la o clinica privata (aici chiar n-am ce reprosa, esti bine primit, bine tratat, dar si preturile sunt uriase), apoi am luat-o la picior sa cascam gura prin Viena.Clinica era aproape de Targul de Craciun, asa ca am poposit si pe acolo. Mare lucru n-am avut ce vedea, la cat de laudat e targul asta…adica nu m-a  atras nimic in mod special… poate din cauza preturilor mari. A, da, preturile sunt foarte mari, la orice si peste tot . N-am avut foarte mult timp de vizitat una alta, desi, daca tot am ajuns la Viena, imi doream sa vad ceva mai mult. Am tinut neaparat sa ajung in marele parc de distractii Prater, mai ales ca roata gigantica, numita si Riesenrad, se vedea de la hotel… Praterul asta este un mare parc de distractii, cu tot felul de chestii de dat prin ele, care nu functionau in ziua aia… cica se intinde pe 6 km2… M-am suit decat in roata, pentru care am platit cate 8, 50 euro de persoana ( foarte scump) si m-am jurat ca nu mai urc cat oi trai in roata aia… Privelistea este extraordinara, dar senzatiile traite imi opresc inima in loc… ai senzatia ca in urmataoarea secunda te prabusesti, ca se desface cabina in bucati, auzi scartaitul lemnului si al fiarelor… e ingrozitor… si mai batea si un vant puternic de ma asteptam sa zburam cu tot cu cabina…
img_02001
… Si hai sa inchei frumos, ca au fost si lucruri care m-au dat pe spate, trebuie sa recunosc. Mi-a placut ca , in Viena, sunt foarte multe cofetarii si magazine de ciocolata, scumpe cei drept, dar sunt mai multe decat carciumile (asa mi s-a parut mie), dar cel mai mult, in Viena, mi-a placut apa… da, apa de la robinet… era foarte rece si gustoasa, iar la dus avea presiune si imi facea parul frumos, dupa spalare… e apa moale, nu calcaroasa ca la noi. Cam atat despre fuga mea la Viena, caci altfel n-o pot numi… si tot mai bine ma simt in Bucuresti. ;)

intrata la apa

Posted by on Monday, 29 November, 2010

spm_a0057

 

Începând din seara asta, bag ” ţuştele” la apă… sunt foarte ocupată, dar plăcut ocupată… priviţi ce dulceţuri de fetiţe… si baieţei.  :)

The show must go on

Posted by on Thursday, 25 November, 2010

E noapte… stau cu coatele pe geam si privesc pierduta in intuneric… Inca nu pot sa adorm… Asa se intampla cand ceva imi macina sufletul, ceva despre care nu pot vorbi cu nimeni… e un “ceva” prea personal ca sa-l impart cu toata lumea… Privesc in gol, cu gandul aiurea… cerul e senin asa ca, mai trag cate un ochi si catre stele si-mi pare ca le vad miscandu-se, cred ca din cauza curentilor de aer… Aerul e tare si rece… De undeva, din noapte, purtat de vantul usor, ajunge la mine ecoul unei melodii: “I want to break free”… da, Queen… Gandul ma duce in trecut, in urma cu multi, foarte multi ani… Ma gandesc in ce data suntem… suntem in 25 deja, e ora 2:00… Amitirile mi-ai incoltit in minte, in linistea si intunericul noptii… 24 noiembrie 1991. Eram studenta, boboaca, anul I la Ed. Fizica si Sport, doar de doua luni. Abia ma acomodasem cu viata de camin si cu colegele de camera, mai mari ca mine cu un an… Era o zi de duminica, cand, de obicei, eu ramaneam singura in camera, caci colegele erau plecate acasa. M-am trezit tarziu… cu o noapte inainte petrecusem cu colegii de prin camin, in 303, la noi in facultate, pe cheiul Dambovitei (cunoscatorii stiu ;) )…Am deschis radioul sa nu ma simt chiar asa singura si m-am asezat langa fereastra cu o carte in mana (era perioada cand am citit foarte mult Mircea Eliade si Cioran, pentru ca aveam timp foarte mult)… Afara, toamana tarzie, vreme mohorata cu ploaie rece, dar mie imi face bine ploaia… La radio “Contact” se difuzau melodii ale formatiei Queen… m-am bucurat si mirat, in acelasi timp, ca au difuzat 2-3 melodii Queen, la rand… ” I want to break free ” a fost ultima inaite de stiri… am fredonat-o si eu, destul de tare, ca doar eram singura in camera…. Melodia s-a terminat… am ramas inmarmurita cand am auzit la radio : “Freddie Mercury, cantaret si compozitor britanic, liderul grupului Queen a decedat”… Am crezut ca n-am auzit bine si-mi tot repetam in gand stirea auzita… apoi am inceput sa plang… Mi-a placut, inca de cand eram foarte mica, si imi place Queen, dar in momentul ala m-am gandit ca v-a disparea muzica lor, nu va mai fi difuzata sau ascultata… Am plans mult in ziua aia…
Inainte de ’89 nu se difuza foarte multa muzica straina la radio… Noi nu aveam magnetofon, doar un pickup, dar nu se gaseau dicuri cu muzica straina… De Queen stiam de la sora si fratele mamei, care ascultau vara, la tara, la magnetofon, cand se strangeau gasca mare de tineri, la bunicii mei pe batatura… Eram copil pe-atuci, aveam 4-5 ani, dar imi placea sa stau printre ei si sa ascult muzica… cand am crescut mai mare, ascultam Queen la unchiul meu, la pikup… avea un disc (placa) cu Queen, nu stiu de unde il cumparase, dar de cate ori mergeam la ei sa avem grija de verisoare, ascultam numai Queen… asta imi placea.
… Mai trag o gura de aer rece, mai suspin o data si-mi mai sterg o lacrima… Imi aduc aminte, legat de Queen, de o tabara, prin ’88, la Vatra Dornei… tabara de schi fond- biatlon… Era ultima seara de tabara, cand faceam petrecerea de sfarsit, in cantina… era si ziua mea (in fiecare tabara, in ultima zi, era ziua mea de nastere)… in toiul petrecerii ni s-a luat curentul… iar noi ne-am retras catre mese, pe pipaite, sa nu ne lovim… a urmat un moment de liniste, apoi, din senin, in toata linistea care se asternuse, unui coleg de tabara, din Timisoara (“cantaretul” taberei), i-a venit sa cante cat il tineau plamanii : “We will rock you” si odata cu el, toti cei prezenti in cantina, au inceput sa cante si sa bata cu palmele in mese, apoi a urmat “We are the champions” … a fost interesant si ne-am distrat pana ce ne-au dat curentul… si iata ca, mie, mi-a ramas in minte o amintire din acea ultima seara de tabara la Vatra Dornei… a fost si ultima tabara ca eleva de liceu.

The show must go on !

 

ce mai cititi?

Posted by on Sunday, 21 November, 2010

1269514437_82912970_1-fotografii-de-colectia-biblioteca-adevarul-100-de-carti-pe-care-trebuie-sa-le-ai

Azi imi propusesem sa ajung in Bucuresti, la “Targul Gaudeamus”. Aveam pofta sa vad multe carti, sa le rasfoiesc, sa le miros… si sa ma intorc acasa cu, macar, doua carti. Din pacate m-a rapus raceala… si nu stiu de ce, dar eu nu racesc niciodata toamna-iarna… sezonul meu, de raceala, de in luna iulie spre august… cred ca este o viroza, luata prin telepatie, simpatie… nu stiu… sau de la “cascat gura” la luna plina de aseara. Apropo, cine s-a uitat aseara pe cer, la luna? Era luna plina, dar era ciudat, ca in jurul ei era un mare cerc alb, perfect rotund, care se tot lasa in jos, marindu-se… am facut vreo doua poze, dar nu se vede mare lucru, cu camera mea digitala ieftina.
Deci sunt racita, atat de racita ca nu pot respira… sper sa mai traiesc pana maine.
In alta ordine de idei, imi pare rau ca ratez targul de carte… va trebui sa merg iar prin librari, ca sa le simt mirosul si sa le rasfoiesc (asta daca nu sta vreo vanzatoare dupa fundul meu)… Ultima data cand am intrat in librarie, acum aproximativ o luna, m-am enervat cumplit, in toate librariile in care am intrat ( trei in Giurgiu, doua in Bucuresti)… acelasi stil de a-si aborda clientii si de a nu-i lasa sa caute ce doresc. Unele mai fac si recomandari, cu ce au citit ele si le considera carti bune… Nu neg ca n-or fi bune, dar nu sunt pe interesul meu… intr-una din librariile din Giurgiu, mi-a recomandat “tanti” aia, care se plictisea din lipsa de clienti si rezolvat de integrame, numai carti despre alimentatie sanatoasa, rugaciuni inainte si dupa masa sau culcare si sculare… Eu, politicoasa din fire, am lasat femeie sa scoata toate cartile pe care mi le-a recomandat, apoi i-am spus ca vreau altceva si am inceput sa-i cer, ce as fi vrut eu sa citesc… fireste ca recomandarile ei erau mai bune, in mintea ei… Am mers in alta librarie, tot in Giurgiu, alta “tanti” care s-a oferit sa faca recomandari… mi-a laudat intreaga colectie a lui Paulo Coelho si alte colectii, cu multe volume… femeia chiar le citise ca s-a apucat sa-mi povesteasca… am petrecut o ora si ceva in libraria aia ascultand povestirile femeii si m-am gandint ca nu mai este interesant sa le cumpar ca deja stiu cum incepe si cum se termina… I-am multumit frumos si am plecat spre o alta librarie… Am intrat, salutand politicoasa, m-am dus la rafturile cu carti, dornica sa rasfoiesc o carte, sa-i simt mirosul si hartia intre degete… dar n-am apocat sa rasfoiesc prea mult caci glasul vanzatoarie s-a auzit suav: “va pot ajuta cu ceva? sa va recomnad ceva?”… Nu, nu vreau, am vrut doar sa vad ce pret are cartea asta… am iesit frustrata din librarie… De ce, Doamne iarta-ma, nu ma lasa sa-mi caut eu singura ce-mi place, ce vreau sa citesc?
Am fost in Bucuresti, pe Magheru, libraria “Mihail Sadoveanu”… speram ca aici voi gasi liniste sa rasfoiesc o carte… nu, nici aici, acelasi lucru se intampla. Eu stiu ca nu au clienti si fac tot posibilul sa-i atraga, dar consider, ca, daca intru intr-o librarie, trebuie sa am liniste si tihna sa rasfoiesc cartile, sa caut cam ce as vrea sa citesc… Am plecat la alta librarie, caci capricornul din mine e ambitios, daca i s-a pus ceva in cap aia face… Am iesit, imediat dupa intrebarea “va pot ajuta cu ceva?” si am mers mai departe… pe la Romana, am gasit libraria “Carturesti”, parca… Am intrat si m-am pierdut printre rafturi, la rasfoit carti… si ce credeti ca s-a intamplat?… Ati ghicit, a venit o “domnita” tinerica, care nu avea habar ce carti se afla in librarie … m-a intrebat timida, daca ma poate ajuta… raspunsul meu a venit promt : “daca am nevoie de ceva va solicit eu!”… a plecat frecandu-si mainile. Am apelat la ea totusi, vrand s-o pun la incercare, sa ma conving ca n-a citit carti… i-am cerut “Accidentul” – Mihail Sebastian, pentru ca imi doream sa citesc cartea asta, e mai relaxanta dupa o zi de munca cu copiii, nu ma solicita chiar asa tare ca Pascal Bruckner sau altii… Ei bine, “domnita”, desi i-am spus si autorul, s-a dus la raftul cu Mihail Sadoveanu… acum, ma gandesc, autorii au aceleasi initiale… fata a cautat sarguincioasa, vrand sa se faca utila… am lasat-o vreo 5 min, dupa care am luat cartea, de pe raftul din fata ei, o avea sub nas si n-o vedea… pai, deh, macar daca nu stii nu te bagi… Ma intrebam, de cand n-a mai citit fatuca aia o carte? o fi citit vreodata o carte?… in fine, nu-mi mai bat capul cu tineretul… imi pare bine ca fii-miu a inceput sa citeasca carti, de cand e la filologie, nu mai sta sa citeasca rezumatele pe net.
In librarii am renuntat sa mai intru… mai rasfoiesc cate o carte pe la Kaufland sau Intex (hipermarketuri), acolo nu ma intreaba nimeni de vorba si nu incearca nimeni sa ma ajute sau sa-mi recomande… sau mai simplu, le caut pe net, citesc cate ceva despre ele, vad daca imi doresc sa citesc cartea respectiva, o pun la cos si astept sa vina postasul sau curierul ;)
Ah, am uitat sa spun… am observat un lucru, cred ca e problema de editura, scrisul cartilor este foarte mare, spatiul dintre randuri la fel, iar cartile foarte groase… Ma intreb, nu puteau sa fie mai putine pagini si un scris normal?… Cred ca, editurile, iau bani la numarul de pagini tiparite, astfel se explica si preturile foarte mari ale cartilor. :(

Ce-mi recomandati sa mai citesc?… sa caut pe net, acum cat am si pofta ;)

sfârşit sau început?

Posted by on Saturday, 13 November, 2010

sine-de-tren

E prea târziu … speranţele ascunse-n mine au pierit, chiar dacă gândul le obliga sa rămână …
Caut drumuri largi de trecere şi punţi de înţelegere peste răni…o amăgire transparentă mi-a căzut pe pleoape…
…Chiar dacă nimeni n-a urcat în adâncimea gândului meu, nu voi lăsa visul să cadă cu aripile-ntinse pe zăpada pământie a unei singure vieţi… voi avea în nări mirosul crud al unei dăruiri peste timpul prelins…voi plăti vamă c-am să trăiesc singură, chiar dacă voi avea o viaţă mai departe, nu voi avea nimic din tot ce mi-am dorit cu adevărat…
…Îmi pare rău?! Totul este trecător… chiar şi noi ne trecem tăcuţi viaţa peste amintiri şi ni se pare c-am visat, că viaţa este un inel de fum…
Ascult glasul trecutului dar alt glas mă cheamă în viitor… Ce va fi mâine?  Va fi ceva ce n-a mai fost niciodată?! Ce va fi mâine?… Mereu se repetă întrebarea… aceeaşi întrebare… ne rotim în jurul ei şi, parcă, numai astfel mai putem trăi… cu amintirile trecutului, cu bucuriile şi tristeţile prezentului, cu speranţele viitorului. Ce va fi mâine? Viaţa ne rezervă o mulţime de surprize… este ca o pânză de păianjen, ca un labirint din care încercăm cu disperare sa ieşim şi , parcă, tot mai mult ne rătăcim negăsind ieşire. O pânză de pianjen… ţesută de mâna nevăzută a timpului… Timpul ce-a ţesut mereu amintiri şi regrete, iubiri de-o clipă ce uneori par vesnice… Ce va fi mâine? O zi! O zi plină de neprevăzut…

Era o poveste persană, care suna cam aşa:

“In curtea cu păsări s-a imbolnăvit cocoşul. Nimeni nu mai credea că va mai ajunge a doua zi să mai cânte. Despărţirea era iminentă. Găinile erau îngrijorate. Ele credeau că soarele nu va mai răsări dacă maestrul lor nu-l va mai chema. A doua zi însă ele au vazut şi au înţeles: soarele a răsărit ca în fiecare altă zi şi nimeni şi nimic nu l-a oprit.”