Archive for October, 2010

farmacista blonda

Posted by on Saturday, 30 October, 2010

S-a racit afara. E frig si in casa si la munca… ma cam paste raceala si trebuie sa incep sa iau masuri, mai ales ca , dupa scurta vacanta de o saptamana, voi incepe orele la bazinul de inot. De saptamana viitoare incep deja sa-mi fac niste analize… asa preventiv ;)

Si uite asa mi-am adus aminte de o intamplare, de anul trecut, cred, cu o farmacista blonda. Am cautat intamplarea, prin scrierile mele de pe netlog (n-am mai intrat de multa vreme pe acolo) si am gasit.

De cateva zile nu ma simt bine. Am sinuzita si ma deranjeaza foarte tare… deh, riscurile meseriei… Simtind ca nu pot s-o mai pacalesc (pe sinuzita)cu Rino Alersin, m-am hotarat sa-mi iau un antibiotic, asa ca trec pe la farmacia “Catena”, caci acolo mai dau fetele si fara reteta.
-Buna ziua! Va rog frumos imi puteti da si mie niste “ampicilina forte” la 500 mg?
-Pentru cine luati? ma intreaba o farmacista blonda si tinerica.
-Pentru mine! ii raspund cu glasul meu ragusit si nasul infundat.
-Pentru ce luati?
-Am sinuzita si, din cate vedeti, nu ma simt bine.
-Dupa ce stiti ca trebuie sa luati antibiotic?
-Dupa secretiile nazale…
-Dupa ce?
-Dupa muci!
-Aha! Ati mai luat?
-Da, azi dimineata, doua pastile si inca doua acum… doar atatea aveam acasa.
-Cate vreti?
-Pai, daca puteti, dati-mi doua cutii!
Blonda merge catre un raft si imi aduce cutiile, imi spune cat costa, platesc si mai vrau inca ceva:
-Mai am o problema! zic eu.
-Spune-ti!
-Ma doare foarte tare in gat. Ce-mi recomandati?
Blonda se indreapta spre un alt raft zicandu-mi:
-Trebuie sa sugeti cate una la fiecare ora!
-Poftim? ce sa fac?i ntreb foarte mirata…
-Sa sugeti cate una la fiecare ora!… si ia din raft o cutiuta.
-Sa sug ce anume?
-Pai deastea hoeo, homeo… homeogene 9! si-mi arata cutia.
-Vreau sa vad prospectul!
Imi intinde prospectul, eu citesc…
-Ah, m-am linistit! aici scrie ca” se suge cate un comprimat la fiecare ora,i ntre mese”. Ati supt si dumneavoastra?Sunt bune de ceva? Cat costa?
-Da sunt foarte bune! Am supt si eu! 76mii…
-Adica?
-Ma scuzati! 7 lei si 60 de bani.
Platesc ce mai am de platit si plec cu un zambet pe fata. Ce-o fi fost in mintea blondei? Cine a angajat-o? De ce era asa serioasa? De ce nu-si da seama ce vorbeste si cum s-ar putea interpreta?
In fine, acum ma simt mai bine, am schimbat “ampicilina” pe “penicilina V “, iar chestiile alea care se sug imi fac o mare greata, asa ca am renuntat la ele, oricum gatul nu mai ma doare.

Sa-mi fie scuzata interpretarea, dar eram sub influenta sinuzitei.

ca un prosop

Posted by on Sunday, 10 October, 2010

bebe

Zile trecute am asistat la o dicuţie între două fetiţe, despre cât de dragi şi cât de mult îşi iubesc mamele. Fiecare îşi compara mama cu ceva frumos: “e ca o floare”, “e ca un parfum”, “e ca o zână”, “e ca o prinţesă”… Mă gândeam cu ce aş compara, eu, o persoană dragă… aş compara-o cu un prosop. De ce cu un prosop? Păi, un prosop poate face multe pentru tine. E foarte aproape de tine, întotdeauna, când ai nevoie… după un duş sau după o ploaie zdravănă, un prosop te şterge, e moale şi pufos, e cald… te înfăşori în el ca într-o îmbrăţişare… când eşti dezamăgit, iei un prosop şi plângi cu faţa în el, ca pe umarul unui prieten… Uneori am nevoie de un prosop aspru, care să mă revigoreze, să mă trezească… Când plec în concediu, mai bine de jumătate din bagaj îl ocupă prosoapele… nu pot trăi fără ele (persoanele apropiate ştiu asta), am tot timpul un prosopel la mine, fie el cât o batistă, tot prosop este.

…Şi, da, există o persoană pe care o compar cu un prosop. O persoană care mă îmbrăţişează cu căldura unui prosop, iar alteori mă respinge, e aspru (precum prosopul aspru pe care îl prefer pentru revigorare) aşa, să mă aducă cu picioarele pe pământ, la realitate.

Dacă într-o zi îţi voi zice că eşti ca un “prosop”, atunci să ştii că TU mi-eşti cea mai dragă persoană.