Archive for January, 2010

Oameni de zapada

Posted by on Friday, 22 January, 2010

om

Inca este zapada si foarte frig afara. Nu-mi place iarna, dar imi place cum scartaie zapada sub ghete. Nu-mi place frigul, dar imi place sa merg pe jos si sa ma dau pe gheata.Azi dimineata, in drum spre scoala, am avut un peisaj de poveste. Pomii si gardurile erau pline de chiciura. Batea vantul, iar la cate o rafala mai puternica, crengile copacilor se scuturau, facand sa ninga cu stelute sclipitoare in bataia timida a soarelui. Drumul spre scoala o taie printr-un parc, apoi printr-un cartier. E acelasi drum, in fiecare zi…uneori de doua ori pe zi. Asteptam ca, macar anul asta, sa intalnesc, in drumul meu, un “om de zapada”.N-am mai vazut “oameni de zapada”, in fata blocului, de vreo 10-11 ani. Nici cazemate si batai cu bulgari, in fata vreunui bloc. Copiii nu mai stiu sa se joace sau nici n-au invatat macar,sa se bucure de zapada.Imi doaream mult sa vad un “om de zapada”, cu nasul din morcov si ochi de carbune sau nasturi de palton… Si dorinta mi s-a implinit chiar la scoala. Am avut surpriza placuta sa gasesc patru “omuleti de zapada”, in curtea interioara a scolii. Probabil ca, vreo invatatoarem a avut vreo activitate cu elevii. M-am bucurat sa-i vad si chiar am lacrimat putin. Mi-a placut unu in mod special. Cred ca e “fetita de zapada”. I-am facut poza, sa-mi ramana amintire. Peste cateva zile vor disparea, se vor topi, daca se incalzeste.
In drum spre casa mi-au trecut prin minte amintiri din copilarie. Iernile copilariei… si mi s-a facut dor de copilarie si de vacanta de iarna. Eram multi copii la bloc. Dupa ce ne faceam in graba temele, ieseam afara la zapada. Faceam bile mari de zapada, apoi ridicam un “om de zapada”. Ne imparteam in doau tabere, faceam cazemate si gramezi de bulgari si incepeam batalia… Imi aduc aminte de “trenuletul” facut din sanii legate intre ele si trase de vecinul de la etajul 2… noi copiii cu obrajii si nasurile rosii si manusile intepenite de ger… Terminam joaca in zapada la lasarea serii, cand intram in casa uzi pana la piele, obositi dar fericiti. Mi-e dor de senzatia aceea de arsura si intepaturi in obraji, degetele de la maini si picioare, atunci cand incepi sa te dezmortesti si sa te incalzesti… Si erau vremurile comuniste, cand caldura se furniza cu portia. Nu era foarte cald in casa, dar nici nu raceam. Gerul de afara distruge microbii, iar statul nostru in zapada era ca un medicament, era sanatate curata.
Copiii din ziua de azi sunt prea cocolositi, de aceea se imbolnavesc atat de repede. Sunt tinuti in casa, la caldura, in fata calculatorului si televizorului. Parintii sunt prea comozi si prea tematori. Au uitat cum au crescut, mai mult pe afara cu cheia de gat.
… Amintirile sunt multe, dar nu am timp si nici dispozitia de a le scrie pe toate, pentru ca sunt amintiri legate de persoane dragi, care nu mai sunt.
Tot drumul spre casa am depanat amintiri, in mintea mea, iar melodia “Oameni de zapada” nu mi-a dat pace… Si ma gandeam ca, intradevar, si noi suntem niste “oameni de zapada”. Ne ninge viata cu amintiri, ne albesc tamplele… Asemeni oamenilor de zapada, ne vom topi incet, odata cu trecerea timpului si vom lasa in urma doar amintiri si poze cu noi.

Voyage Voyage

Posted by on Tuesday, 19 January, 2010

Ieri am avut cea mai aglomerata zi de pana acum. Am avut 6 ore la clasele I-IV, apoi, la rugamintea unei colege, am acceptat sa-i fac 2 ore de geografie, una de la 13.00 alta de la 16.00… Intre 14.00 si 16.00 ma gandeam ca dau o fuga pana acasa sa mananc. Dar pe la 13.00 a venit si rugamintea de a suplini si profesoara de franceza, pentru ca aceasta n-a reusit sa ajunga din Franta, de la un proiect cu care era plecata de doua saptamani. Am acceptat, ca pana la urma, la vreme de criza, un ban in plus nu strica. Dar n-am mai plecat acasa, pentru ca orele erau legate, iar de la 13.00 si de la 16.00 a trebuit sa acopar cate doua clase la V-VIII. De la 18.00 la 20.30, am ramas in continuare la orele mele de la bazin, cu grupele de inot. Asa am ajuns sa lucrez 12 ore jumate, cu pauze de 10 min/ora.

Uite asa am aflat si eu ce mai studiaza elevii de clasele V-VIII la franceza… Si ce credeti ca am gasit la clasa a VII a sau a VIII a? Ei bine, versurile melodiei  “Voyage Voyage” – Desireless. Chiar mi s-a facut dor de vacanta si chiar am nevoie. Din cauza oboselii de ieri, azi nu m-am putut duce la munca. Mi-a fost foarte rau de dimineata, am facut iar o criza biliara. :(

Mai bine ascultati asta, ganditi-va la tinerete si faceti-va planuti de vacanta. :)

Visul puzzle

Posted by on Thursday, 14 January, 2010

puzzle-asta1

Mi-am adus aminte de un vis. Am renuntat la el, insa azi mi-am adus aminte si ma obsedeaza.
Era un barbat,un barbat pe care eu il cunosc, ne cunoastem. Imi spunea ca: “atunci cand vei gasi ultimele piese dintr-un puzzle, deabia atunci vei fi o femeie implinita”.
Am inceput sa fac puzzle-ul, in vis. Barbatul imi spunea:
“Formeaza privirea, apoi zambetul, comunicarea, atingerea, imbratisarea, sarutul… iar de aici in colo trebuie sa gasesti singura piesele…”
N-am gasit nicio piesa, dar nici n-am cautat-o, am renuntat din start. Dar de azi o sa incerc sa caut si ultima piesa din acest puzzle, pentru ca existenta mea este un puzzle. Ma gandesc ca toata viata mea, ca si a celor din jurul meu, este un joc de puzzle… sau mai multe jocuri, in perioade diferite ale vietii. Pentru ca viata e compusa din dorinte, vise, aspiratii, planuri, obiective… Desi foarte rar imi fac planuri si stabilesc obiective (inafara celor de la scoala care sunt obligatorii si pe hartie), in viata mea reusesc totusi sa am o viziune de ansamblu, sa observ si sa retin detaliile fiecarei “piese” pe care trebuie s-o asez la locul ei in puzzle-ul vietii. Uneori stau ani intregi si nu reusesc sa fac nici o schimbare, nu gasesc “piesa” potrivita sau nu incerc s-o caut. Alteori iau jocul prea in serios si ma incapatanez sa potrivesc piesele acolo unde nu le e locul. De multe ori ma supar ca nu se potriveste piesa, pentru ca in mintea mea ramane o singura imagine, dar pierd un detaliu. Uneori, un puzzle din viata mea, este o dorinta neimplinita. Si pentru ca acest puzzle nu imi iese, nu trec mai departe, ma incapatanez sa aleg piesele nepotrivite sau, de cele mai multe ori, renunt. Renunt la vise, la dorinte, la relatii… stric puzzle-ul. Insa, o data ce am potrivit si ultima piesa dintr-un puzzle, imi asum si responsabilitatile pentru alegerile pe care le fac, iar aceste vise si dorinte devin realitate.
Deci, de azi incep sa termin puzzle-ul din vis, desi stiu ca imi va lua foarte mult… sau, poate, piesele imi sunt la indemana dar nu-mi dau seama care. ;)

Fuse si se duse… sa vedem urmarile ;)

Posted by on Tuesday, 12 January, 2010

img_0062

Poate ca nu stiati dar pe 10 ianuarie a fost ziua mea. Da, da, am schimbat prefixul, l-am rotunjit. Si pentru ca voiam sa marchez cumva acest eveniment, am ales sa-mi petrec aceasta zi cu persoane dragi, persoane cu care ma simt bine si intr-un loc unde ma simt bine, asa ca, dupa ce am “gatit” o zi intreaga prajituri si tort, atat sa iau cu mine cat si sa las acasa, am plecat catre Bucuresti,impreuna cu buna mea prietena Mimi, la Radio Lynx, sa ma petrec. Am petrecut frumos, “batraneste” asa… Eu m-am simtit foarte bine si asta conteaza. ;)
N-am avut prea mult timp sa scriu despre asta, dar mi-am facut astazi, pentru ca tot ma intreaba lumea: ” Cum e la 40 ani?” sau ” Cum te simti la 40 ani?”… Ei bine eu nu ma simt, adica nu realizez ca am varta asta, poate din cauza ca inca nu mi-au crescut maselele de minte, deci nu mi-a venit mintea la cap. Altceva ma ingrijoreaza foarte tare…Dupa ce am implinit 40 ani, a doua azi am inceput sa uit, adica sa nu-mi aduc amintem dar am devenit, brusc, si foarte “blonda”…
M-am dus ieri sa-mi scot salariul de la bancomat, evident… Am format codul PIN si imi spunea ca e “cod incorect”… Am zis ca oi fi gresit si am mai incercat o data, tot gresit, a treia oara iar greseala… S-a blocat cardul. Ma duc la domnisoara de la birou (am card la ING si toate tranzactiile se fac la bancomat, nu au ghisee ca sa poti scoate de acolo). I-a spus domnisoarei ce am patit. Pe domnisoara o cam pufnea rasul, mi-a zis :”Dar scoateti bani lunar cu cardul ala, de cativa ani… ati schimbat cumva PIN-ul? Mai stie altcineva din familie PIN-ul?…Il aveti notat in telefon?”… Nu, nu  si nu, pur si simplu nu-l mai stiu, desi alea sunt cifrele, dar nu inteleg de ce nu-mi iese combinatie… Dar, ii zic domnisoarei: “Lasati ca ma duc la alta banca, chiar daca trebuie sa platesc comision.” Domnisoara zambeste mai accentuat si imi zice: “Da tot trebuie sa va amintiti PIN-ul”… Asa e ca nu am cum fara el. “A, ii zic, nu ca ma duc sa scot de la ghiseu, la alta banca”… Pe domnisoara o pufneste deja rasul si imi zice: “Dar salariul dumneavoastra e la banca noastra”… Si deja ma rusinez toata, si ma gandesc ca am facut 40 ani, cu o zi in urma… Domnisoara ma invata ce sa fac sa deblochez cardul si sa incerc din nou sa introduc PIN-ul, daca mi-l voi aminti.
Incerc sa-mi aduc aminte PIN-ul. Zic ca mi l-am amintit, dar il introdul iar gresit de inca 3 ori… urmez aceeasi pasi pentru deblocare, astept alte 10 minute. Merg in parc sa fumez o tigara si sa caut varianta de a combina cele 4 cifre. Cand am considerat ca mi-am adus aminte, am mers iar la bancomat… Am dat iar rateu de doua ori, dar mai aveam o sansa, una singura, daca nu-mi reusea nici aia era grav… Deja era foarte grav pentru mine, ca incepusem sa ma simt de 40 ani. Cu o ultima sfortare de memorie, am reusit sa intru in cont si sa retrag toti banii, asa sa fiu sigura ca nu-l mai uit. Apoi am l-am schimbat cu ceva mai simplu, mai usor de retinut… Sa vedem pana cand.
Cam asa e la 40 ani, uiti, ti se “blonzeste” creierasul, devi penibil… Si va mai spun ceva, pe la 40 ani, nu prea ti se mai intareste nimic, nici macar tortul Diplomat…

2 in 1

Posted by on Wednesday, 6 January, 2010

Nu ma uit la TV, decat foarte rar. N-am mai vazut un film cap-coada de ani de zile… Sambata sau duminica, nu stiu excat, neavand loc la calculator si nici alta treaba, butonand telecomanda, am dat peste filmul “Memoriile unei gheise”. Initial doar am banuit ca ar fi acel film, pentru ca nu am citit nici cartea, n-am prins nici de la inceput si nici nu stiu daca e serial… Am prins doar o parte, dar mi s-a parut interesant.

Am uitat ce-am vazut la TV, poate nici nu-mi aduceam aminte daca, in seara asta, nu vroiam sa ascult  “Sonata Arctica- Daylight”, dar nu oricum, am vrut sa vad si ceva clip, pentru ca o aveam doar audio… Si am cautat pe youtube. Am gasit clip exact cu secvente din acel film,  exact ce am urmarit in weekend.

Am cautat pe net, mi-am comandat si cartea s-o citesc, ca mi s-a parut interesanta…. Si am dat si eu un copy/paste, ca asa se poarta.  ;)

“Bestseller international, numarul 1 in topurile din Europa si America, vandut in peste 4 milioane de exemplare si tradus in peste 35 de limbi. Ecranizarea romanului poarta semnatura regizorului Rob Marshall si a primit in 2006 un premiu Globul de Aur, 3 premii Oscar si 3 premii Bafta.

Ce este o gheisa? Un obiect al dorintei. O opera de arta in miscare. Un actor, un artizan, un entertainer, dupa traditia japoneza. Un tip uman la granita cliseului cultural, imposibil de redat in categoriile occidentale. Sau poate doar o femeie care poseda, in cea mai inalta masura, rafinamentul artelor lumesti.

Chiyo, o fata dintr-un sat de pescari, este vanduta unei okiya pentru a fi initiata in artele gheiselor. Ritualurile seductiei sunt nenumarate, intr-o lume al carei esafodaj se sprijina pe culorile unui chimono, pe dezgolirea unei cefe pictate, pe licitarea virginitatii unei adolescente sau pe teserea unei intrigi de budoar. Sayuri, pe numele ei de gheisa, ajunge sa stapaneasca destine, sa detina secrete si sa construiasca un imperiu al erotismului ritualic.”

Iar aici melodia…mi-e lene sa mai dau si versuri.