Archive for May 31st, 2009

Copilărie

Posted by on Sunday, 31 May, 2009

Cândva am fost şi eu copil…chiar bebeluş, priviţi aici…

41677591

Apoi am crescut…

image00043

…m-am jucat, am sărit coarda, şotronul, am alergat, am căzut, m-am julit (asta mi se întâmplă şi mare, la fiecare început de vară)… am mers la grădiniţă…
Căutând poze de când eram copil am găsit aceste amintiri din vremea aceea, pe care le-am scanat…

41

Mi-am amintit de grădiniţă, “cămin” i se spunea, căci acolo mâncam dimineaţa, la prânz şi o gustare după ce dormeam…
Voi povesti scurte amintiri din perioada preşcolară.
Eram grupa mijlocie când am mers la cămin… grupa mică o făcusem la grădiniţă, la ţară, unde mă înscrisese tataie.
Am fost o fire băieţoasă, dintotdeauna… mă jucam numai cu băieţii, mă puteai găsi numai prin copaci… Aşa se face că într-o zi frumoasă de mai, cănd doamnele (tovarăşe pe atunci) ne-au scos în curtea grădiniţei, ca pe pui la soare, eu cu colegul şi prietenul meu favorit, Robert, ne-am urcat în corcoduşi… Corcoduşele erau foarte mici, dar buuune (mie îmi plac corcoduşele şi caisele verzi, crude), şi am mâncat până mi-a venit rău… deabia m-a dat colegul Robert jos (corcoduşii nu erau înalţi că erau tineri), apoi a chemat educatoarea care a ţipat cumplit la mine, iar eu nu mă opream din vomat…
…Nu-mi plăcea mâncarea de la grădiniţă… ceaiul avea grăsime pe deasupra, iar untul mirosea a acru, dulceaţa sau mierea erau bune. La prânz nu mâncam niciodată, decât desertul, un măr sau un ştrudel sau biscuiţi sau brânzoaică… Ciorba… ei, cu ciorba aveam treabă. Dacă aveam pe cineva pe care vroiam să mă răzbun, mă aşezam, strategic, lângă acel copil şi, când doamnele nu erau atente, îi vărsam ciorba în poală… în fiecare zi făceam lucrul ăsta :)…Gustarea de dupăamiază o mâncam întotdeauna… era griş cu lapte şi dulceaţă sau orez cu lapte şi dulceaţă sau biscuiţi cu compot.
După un an, petrecut la acel cămin a trebuit să mă mute la un alt camin, deoarece ne mutasem cu locuinţa ( spre bucuria educatoarelor :) ).
Aici erau  doamne (tovarăşe) noi, colegi noi…bineînţeles că m-am împrietenit tot cu baieţii.
Aveam o colegă, micuţă şi foarte frumoasă şi foarte băgată în seamă de tovarăşa educatoare… Ei bine, mi s-a pus pata pe ea şi a trebuit să iau niste măsuri… în primul rând i-am schimbat numele din Violeta (tovarăşa zicea că violetele sunt cele mai frumoase flori), eu i-am zis “Crenguţa”, deoarece crengile sunt goale (aşa mi-o închipuiam eu, o creangă goală, fără frunze, este neinteresantă )…şi le-am impus băieţilor, prietenii mei, să-i zică aşa… Într-o zi, când tovarăşa a pus-o,pe “Crenguţa” să zică o poezie, pe motivul că “ea o spunea cel mai frumos”, când s-a ridicat in picioare, eu i-am tras scaunul, pe nevăzute, iar când s-a aşezat, bineînţeles că a căzut şi i s-au văzut chiloţii, s-a făcut de râs… eram tare mândră că am umilit-o… deşi mi-am ispăşit şi o pedeapsă la colţ.
Tot pe atunci, eram deja în grupa mare, aveam “boală” pe Reluţu, un coleg cuminte… mai cuminte decât o fată. Mie nu-mi plăcea genul ăsta de baieţi, iar la Reluţu, pe lângă faptul că era exagerat de cuminte, nu-mi plăcea numele, mă enerva enorm când îl striga tovarăşa la catalog… Mă gândeam: cum poţi să pui un astfel de nume unui copil?… aşa că îl băteam, îl muşcam… până într-o bună zi, când au venit parinţii lui la grădiniţă să vadă cine le maltratează copilul… şi s-au uitat la mine lung, lung şi din toate părţile… Eu eram mică, slabă, neagră, cu fruntea înaltă şi nişte ochi mari şi de un albastru nefiresc (eram ciudăţică mică)… S-au uitat şi la Reluţu, care era înăltuţ, slab, o faţă lungă şi ştearsă şi blândă, cu ochii căprui şi gene lungi… şi m-au ameninţat, mi-au zis că, dacă îl mai bat pe Reluţu, mă vor bate şi ei pe mine…Şi nu l-am mai bătut de atunci… mi-era frică, erau nişte oameni înalţi, mai înalţi decât părinţii mei…
Astea au fost frânturi de amintiri din grădiniţă…Apoi a început şcoala…

image0003

Eu,  pe vremea când îl băteam pe Reluţu :D