Archive for May, 2009

Copilărie

Posted by on Sunday, 31 May, 2009

Cândva am fost şi eu copil…chiar bebeluş, priviţi aici…

41677591

Apoi am crescut…

image00043

…m-am jucat, am sărit coarda, şotronul, am alergat, am căzut, m-am julit (asta mi se întâmplă şi mare, la fiecare început de vară)… am mers la grădiniţă…
Căutând poze de când eram copil am găsit aceste amintiri din vremea aceea, pe care le-am scanat…

41

Mi-am amintit de grădiniţă, “cămin” i se spunea, căci acolo mâncam dimineaţa, la prânz şi o gustare după ce dormeam…
Voi povesti scurte amintiri din perioada preşcolară.
Eram grupa mijlocie când am mers la cămin… grupa mică o făcusem la grădiniţă, la ţară, unde mă înscrisese tataie.
Am fost o fire băieţoasă, dintotdeauna… mă jucam numai cu băieţii, mă puteai găsi numai prin copaci… Aşa se face că într-o zi frumoasă de mai, cănd doamnele (tovarăşe pe atunci) ne-au scos în curtea grădiniţei, ca pe pui la soare, eu cu colegul şi prietenul meu favorit, Robert, ne-am urcat în corcoduşi… Corcoduşele erau foarte mici, dar buuune (mie îmi plac corcoduşele şi caisele verzi, crude), şi am mâncat până mi-a venit rău… deabia m-a dat colegul Robert jos (corcoduşii nu erau înalţi că erau tineri), apoi a chemat educatoarea care a ţipat cumplit la mine, iar eu nu mă opream din vomat…
…Nu-mi plăcea mâncarea de la grădiniţă… ceaiul avea grăsime pe deasupra, iar untul mirosea a acru, dulceaţa sau mierea erau bune. La prânz nu mâncam niciodată, decât desertul, un măr sau un ştrudel sau biscuiţi sau brânzoaică… Ciorba… ei, cu ciorba aveam treabă. Dacă aveam pe cineva pe care vroiam să mă răzbun, mă aşezam, strategic, lângă acel copil şi, când doamnele nu erau atente, îi vărsam ciorba în poală… în fiecare zi făceam lucrul ăsta :)…Gustarea de dupăamiază o mâncam întotdeauna… era griş cu lapte şi dulceaţă sau orez cu lapte şi dulceaţă sau biscuiţi cu compot.
După un an, petrecut la acel cămin a trebuit să mă mute la un alt camin, deoarece ne mutasem cu locuinţa ( spre bucuria educatoarelor :) ).
Aici erau  doamne (tovarăşe) noi, colegi noi…bineînţeles că m-am împrietenit tot cu baieţii.
Aveam o colegă, micuţă şi foarte frumoasă şi foarte băgată în seamă de tovarăşa educatoare… Ei bine, mi s-a pus pata pe ea şi a trebuit să iau niste măsuri… în primul rând i-am schimbat numele din Violeta (tovarăşa zicea că violetele sunt cele mai frumoase flori), eu i-am zis “Crenguţa”, deoarece crengile sunt goale (aşa mi-o închipuiam eu, o creangă goală, fără frunze, este neinteresantă )…şi le-am impus băieţilor, prietenii mei, să-i zică aşa… Într-o zi, când tovarăşa a pus-o,pe “Crenguţa” să zică o poezie, pe motivul că “ea o spunea cel mai frumos”, când s-a ridicat in picioare, eu i-am tras scaunul, pe nevăzute, iar când s-a aşezat, bineînţeles că a căzut şi i s-au văzut chiloţii, s-a făcut de râs… eram tare mândră că am umilit-o… deşi mi-am ispăşit şi o pedeapsă la colţ.
Tot pe atunci, eram deja în grupa mare, aveam “boală” pe Reluţu, un coleg cuminte… mai cuminte decât o fată. Mie nu-mi plăcea genul ăsta de baieţi, iar la Reluţu, pe lângă faptul că era exagerat de cuminte, nu-mi plăcea numele, mă enerva enorm când îl striga tovarăşa la catalog… Mă gândeam: cum poţi să pui un astfel de nume unui copil?… aşa că îl băteam, îl muşcam… până într-o bună zi, când au venit parinţii lui la grădiniţă să vadă cine le maltratează copilul… şi s-au uitat la mine lung, lung şi din toate părţile… Eu eram mică, slabă, neagră, cu fruntea înaltă şi nişte ochi mari şi de un albastru nefiresc (eram ciudăţică mică)… S-au uitat şi la Reluţu, care era înăltuţ, slab, o faţă lungă şi ştearsă şi blândă, cu ochii căprui şi gene lungi… şi m-au ameninţat, mi-au zis că, dacă îl mai bat pe Reluţu, mă vor bate şi ei pe mine…Şi nu l-am mai bătut de atunci… mi-era frică, erau nişte oameni înalţi, mai înalţi decât părinţii mei…
Astea au fost frânturi de amintiri din grădiniţă…Apoi a început şcoala…

image0003

Eu,  pe vremea când îl băteam pe Reluţu :D



U.E.?

Posted by on Wednesday, 27 May, 2009

a4e6

Am început “curăţenia de vară” prin calculator – şi prin viaţa mea aş putea spune…
M-am apucat să şterg, să copiez, să arhivez poze care nu-mi mai erau de folos şi care îmi ocupau spaţiu, pps-uri, documente care nu mai prezentau interes… Printre altele am găsit şi poza asta… cred că e facută cu 3 ani în urmă când, într-o zi am trecut pe la fiul meu, pe la şcoală, să văd ce-mi face odrasla pe la ore… cum învaţă, ce culegeri, ce fonduri şi alte dări mai sunt… Pe holul şcolii, la etajul 1, am descoperit acest tablou pictat de elevi din clasa a-VI -a, parcă aşa scria pe acolo…

A trebuit să aştept până s-a sunat de ieşire şi, în lipsă de ocupaţie, am încercat să desluşesc tabloul…  şi n-am înţeles unele lucruri… mi-am pus unele întrebări:
De ce unii nu au fost invitaţi la masă?
De ce Franţa şi Germania mănâncă cu amândouă mâinile?
De ce alţii se chinuie să intre pe sub farfurie?
De ce Austria şi Grecia au mâna la şlit?
De ce cei care mănâncă cu o singură lingură au o mână pe sub masă…şi mai ales de ce mănâncă stele?

Reblog this post [with Zemanta]

An angel

Posted by on Tuesday, 26 May, 2009

O melodie frumoasă şi o voce  care mă urmăreşte de aseară…îmi place puştiul ;)


Wish I had your pair of wings
Had them last night in my dreams
I was chasing butterflies
Till the sunrise broke my eyes
Tonight the sky has glued my eyes
Cause what they see’s an angel hive
I’ve got to touch that magic sky
And greet the angels in their hive

Sometimes I wish I were an angel
Sometimes I wish I were you
Sometimes I wish I were an angel
Sometimes I wish I were you
And all the sweet honey from above
Pour it all over me sweet love
And while you’re flying around my head
Your honey kisses keep me fed

I wish I had a pair of wings
Just like last night in my dreams
I was lost in paradise
I wish I’d never opened my eyes
Sometimes I wish I were an angel
Sometimes I wish I were you

But there’s danger in the air
Tryin’ so hard to be unfair
Danger’s in the air
Tryin’ so hard to give us a scare
But were not afraid
Sometimes I wish I were an angel
Sometimes I wish I were you
Wish I were you
Oh I wish I were you

Singurătate…cred

Posted by on Sunday, 24 May, 2009

Weekend-ul trecut, vorbeam cu un bun prieten, despre tristeţe şi singurătate. Eu tot povesteam de zor, despre necazurile pe care le-am avut în ultima vreme şi greutăţile cu care m-am confruntat, despre momentele de singurătate prin care trec… El mă asculta calm şi, la un moment dat, mi-a zis “aşa sunteţi făcute voi femeile, aveţi darul ăsta de a vorbi, de a vă descărca şi asta vă face bine… eu nu pot să fac lucrul ăsta… de aceea femeile sunt bune naratoare”… sau cam aşa ceva spunea.
Bărbaţii suferă mult mai mult de singurăte şi sunt mult mai trişti decât femeile… şi mult mai interiorizaţi.
E adevărat că femeile trec mai uşor peste greutăţi, tristeţi, necazuri… poate tocmai datorită faptului că spun ce au pe suflet.
…Şi nu ştiu de ce, azi mi-a venit în minte melodia asta… oarecum exprimă tristeţea şi singurătatea bărbatului.

My house has been built but I am alone here
The door banged behind my back
An autumn wind is knocking on the window
Crying over me all over again…
Thunderstorm at night and fog in the morning…
The sun has turned completely cold
Old pains are following one another
Let them all get together!

My house has been built but I am alone here
The door banged behind my back
An autumn wind is knocking on the window
Crying over me all over again…
This is Fate and I can’t
Ask anything of Fate!
I just know how the winds
Will be wailing after I’m gone

Reblog this post [with Zemanta]

Miros de mai

Posted by on Friday, 22 May, 2009

img_0257

În drumul meu spre şcoală, în răcoarea dimineţii, am parte de tot felul de mirosuri… După ce ies din scara blocului, unde miroase a moşi şi-a mâncare, trecând de colţul blocului pe unde miroase a pipi, ajung în piaţă. Drumul meu taie piaţa în două… E drept că pot să mă abat puţin, dar aş rata florăria… aici miroase a petunii, crini şi trandafiri… Parcă îti mai vine să respiri. După ce ies din piaţa îmi urmez drumul printre blocuri. Aici miroase frumos. Sunt tufe de trandafiri, odinioară era şi liliacul înflorit şi castanii…
Merg pe potecuţa din spatele benzinăriei. Aici mă ia de nas mirosul de soc… E prea puternic şi ameţitor mirosul de soc, îl simt ca pe un tranchilizant, mă ameţeşte… Nu-mi place mirosul florilor de soc, doar sucul făcut din aceste flori… Puţin mai departe, în drumul meu către şcoală, întâlnesc salcâmii cu mirosul lor suav şi dulceag… cred că aşa miroase în rai, a salcâm… Îmi vine să zâmbesc… Îmi aduc aminte de copilărie, cum mâncam foricelele albe şi dulci de salcâm, cum mamaia ne făcea ceai din coaja de salcâm, atunci când ne durea burtica… cum culegeam tecile acelea maro de salcâm şi  sugeam “mierea”  gălbuie din interiorul lor…
Merg mai departe, spre şcoală, trec prin parc. Aici mirosurile sunt altele şi se amestecă într-un mod plăcut. Miroase a iarbă verde, a trifoi şi a pământ ud, a trandafiri şi alte flori de boscheţi cărora nu le ştiu numele. Trec prin spaţiul de joacă pentru copii… miroase a nisip şi a copilărie şi parcă aud glasuri şi râsete cristaline.
Mă apropii de şcoală… Există un “colţişor de rai”  aproape de şcoală, un colţişor unde tot timpul este ceva înflorit şi înmiresmat, fie floare sau pom… Pe lângă mirosul trandafirilor şi petuniilor catifelate, s-au adăugat înca două mirosuri pe care le aşteptam cu nerăbdare, mirosul teilor şi “mâna maicii Domnului”. Da, au înflorit teii!… doar cei sălbatici deocamdată, dar e deajuns să-mi satisfac senzaţiile olfactive. Ajung la şcoală, iar în curtea interioară mă asteaptă, sfioasă, iasomia.

Îmi place luna mai, pentru că este plină de miresme discrete, culorile sunt diverse şi vii, verdele este intens şi diversificat, iar fructele cunt crude, aşa cum îmi plac mie.
De vreo 17 ani, îmi place luna mai pentru că, în luna mai, am iubit…pe sub castani. ;)

Apropo, nu v-am spus că s-au copt capşunile şi cireşele de mai? :)

2553432414_cc3c4d9fb7_o1