Archive for March, 2009

La mulţi ani, femeie!

Posted by on Friday, 6 March, 2009

ŢIE
George Tarnea

Din viaţă , în de moarte ,
Din aproape-n departe ,
De la dragoste la ură ,
Tu , dintru-nceput măsură
Pentru toţi şi pentru toate…
Fără tine nu se poate
Întâmpla nimic sub stele ,
Tu lumina vieţii mele ,
Tu blestemul sau tu , leacul ,
Pripa care naşte veacul ,
Mâna care-adoarme clipa ,
Tu , strânsura şi risipa ,
Ţii în palmele-ţi fragile
Nopţi şi visuri , munci şi zile ,
Vindecarea şi pierzarea ,
Tu , limanul meu şi zarea ,
Neclintirea mea şi zborul,
Tu , pustiul , tu , izvorul ,
De la humă la idee,
Tu , întregul meu , Femeie!


15s0jdv1

CÂNTEC FEMEIESC
Adrian Păunescu

Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte “ele” ce slujesc pe “ei”.

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.

Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi…


O carte pe luna- “Omul care râde”

Posted by on Tuesday, 3 March, 2009

Cu trei săptămâni în urmă, căutând ceva de citit, am dat peste cartea “Omul care râde” de Victor Hugo. Uitasem de existenţa ei… uitasem că am cărţi cumpărate şi necitite… şi pentru că am deprins un obicei (din familie) de a-mi nota la începutul cărţii, data când am achiziţionat-o, am constat că era de aproape 2 ani în bibliotecă (28.05.2007), iar eu am continuat să cumpăr alte cărţi… aşa că, în urmă cu trei săptămâni, m-am apucat s-o citesc… Am purtat-o după mine, citind doar în orele libere  de la şcoală şi, uneori, seara înainte de culcare… Ar trebui să-mi fac mai mult timp pentru citit.
d9e4b54f36916f83b356fe6e5d54d5a7
,,Omul care rade”
E povestea unui copil al cărui chip a fost mutilat pentru a nu mai putea fi recunoscut. Această practică era întâlnită în istoria vechilor monarhii şi folosită de regi prin intermediul unor executanţi obscuri, bandele de ,,comprachos” în scopul îndepărtării unor rivali incomozi. În acele vremuri, Lordul Clancharlie moare în exil, după ce refuzase să renunţe la convingerile sale republicane. Fiul şi moştenitorul acestui om considerat rebel de către regii restauraţiei trebuia şi el să dispară din orizontul politicii engleze.”Şi metoda cea mai a fost aceea a vânzării lui unei bande de comprachos care i-au pus pe faţă, din primii ani ai vietii, pecetea grotească, monstruoasă a râsului perpetuu.” Părăsit, în goana lor de această bandă, copilul va găsi în braţele unei femei moarte o fetiţă… Ocrotind-o de iarna năprasnică în propriile haine, băiatul va ajunge la cabana ,, filosofului vagabond Ursus” . ,,Aici, Gwynplaine şi Dea, fetiţa oarbă vor gasi adăpostul pe care o lume întregă li l-a refuzat” . Cei doi se vor îndrăgosti. Traiul linistit le este însă întrerupt de un fapt neaşteptat. Gwynplaine este recunoscut ca fiind Lordul Fermain Clancharlie şi aruncat în mijlocul societăţii înalte engleze, fascinantă dar viciată în interior. Regina e cea care se foloseşte de Gwynplaine pentru a se răzbuna pe frumoasa Josiane, sora sa nelegitimă, unindu-i pe cei doi, frumoasa şi mutilatul prin căsătorie.O poveste plină de intrigă dar mai ales sensibilitate, un subiect care te ,,prinde” şi istoria acestui “decăzut” fac din “Omul care râde” o carte ce merită citită.

Primăvara şi Vivaldi

Posted by on Sunday, 1 March, 2009

1 Martie, prima zi de primăvară… cu adevărat primăvară… Soarele îmi bate în geam şi deja se simte mirosul primaverii, se aud păsărele…natura a înviat.
M-am trezit cu zâmbetul pe faţă, fredonând o melodie… Vivaldi, asta mi-a venit în minte de cum am deschis ochii… Vivaldi… câtă plăcere şi câtă visare… şi totuşi cât ritm vioi…

Îti place Vivaldi? O muzică perfect echilibrată. “Primăvara” concert în Mi major… perfect echilibru… Dar nu este o nebunie această primăvară reală cu soare, veselie şi multe flori, care s-au deschis ca o explozie de culori vii, vestind primăvara care există pentru toţi, cu un măr înflorit , cu un fluturaş beat de vraja soarelui, de candoarea melodiei ce se ridică, se ridică, îţi umple sufletul… şi simţi că pluteşti pe un câmp verde… într-o pădure verde… şi cântecul te duce, te plimbă… În zborul lui vei vedea limpezimea izvorului de unde cu paşi mici şi ochii umezi vor veni căprioarele să se adape…

Aş vrea să fiu cu tine, cu primăvara şi…Vivaldi…:)