Archive for March, 2009

Tataie

Posted by on Sunday, 29 March, 2009

Anii de care îmi aduc aminte cu mare plăcere, sunt anii copilăriei, petrecuţi la ţară, la bunicii din partea mamei.
Bunicii mei, oameni simpli dar cu multă înţelepciune, oameni liniştiţi şi cu frică de Dumnezeu, mi-au făcut copilaria frumoasă.
Bunicul, tataie sau tătăică, cum îi spuneam, lucra pe vremea aceea la biserică, era ţârcovnic sau “cântăreţ”  la biserică, iar în timpul liber împletea sârmă pentru garduri. Avea o maşinărie, făcuta de el, cu care împletea sârmă pentru gardurile oamenilor din sat. Mă fascina felul în care, sârma dreaptă se desfăşura din “colacul” gros, cu un clincănit metalic, apoi urca pe nişte scripeţi şi cobora întinsă înfaşurându-se pe o limbă lată de fier pe care tataie o învârtea cu o manivelă. Sârma forma “zig-zag-uri” egale care se împleteau perfect cu celălalt rând format înainte… când ajungea la capăt, la lungimea celuilalt rând, tataie tăia “zig-zag-ul” cu un cleşte de tablă, cu un “crănţănit” scurt, apoi îndoia capetele… şi o lua de la capăt, cu alt rând de “zig-zag”, cu acelaşi clincănit metalic şi acelaşi trăncănit de manivelă şi acelaşi crănţănit de final… Stam ore în şir privind cum creşte plasa de sârmă… din când în când, tataie măsura, lega o bucată de aţă de sac ca semn, nota nişte cifre într-un caiet şi rula plasa de sârmă într-un balot pe o bară rotundă şi groasă de lemn.
În fiecare zi veneau oameni, la noi în curte, şi-i aduceau “roţi” rotunde de sârmă dreaptă, pe care tataie trebuia să le transforme în sârmă împletită. Nu înţelegeam ce-şi notează în caietul de matematică… L=50m, l=1,5m şi numele celui care-i adusese de lucru.
Mi se părea că, tataie, e cel mai important om din sat, atât la biserică, unde cânta foarte frumos, cât şi acasă, unde îl căuta atât de multă lumea… lumea îl respecta foarte mult.
Tataie îmi zicea “Iedu”.. .când eram foarte mică mă băgam lângă el în pat şi adormeam spunându-mi poveşti …îmi facea praştie, pentru că eram foarte băieţoasă, să trag în vrăbii…eu în schimb spargeam geamuri pe la vecini. Avea un tabiet, să doarmă la prânz… timp în care, noi copiii trebuia să facem linişte, dacă nu vroiam să dormim şi noi… atunci, că să fie sigur că nu-i vom tulbura somnul, tataie ne făcea undiţe din beţe de  floarea soarelui, lega o aţă de sac şi făcea cârlige din resturi de sârmă rămase de la împletit. Ne umplea un lighean cu apă, punea scăunelele cele mici, făcute de el pentru noi, iar noi, soră-mea şi cu mine, ne aşezam cuminţi cu beţele în lighean şi aşteptam în linişte să vină peştii… nici nu vorbeam căci “numai dacă e foarte linişte vine peştele”, aşa zicea tataie.
Aveam 3 ani jumate, când tataie m-a dus la gradiniţă… mi-a cumpărat un “ghiozdănel” din tablă (aşa erau atunci), ca o cutiuţă… eram cea mai mică din grupă, dar n-am plâns niciodată cât am mers acolo… prindeam foarte repede poeziile. Prima poezie pe care am învăţat-o, era una cu barza… n-o mai ţin minte, dar dacă cineva o ştie, îl rog să mi-o spună şi mie, i-aş fi recunoscătoare. Îmi aduc aminte, în schimb altă poezie din vremea aia, una cu “raţa”…o poezioară scurtă,aşa ca pentru 3-4 ani: “Raţă, raţă, răţişoară/ Unde mergi pe ulicioară/ Lipa, lipa legănată/ Şi-aşa de frumos spălată?”… Tot în perioada aceea, tataie a cumpărat televizor (fireşte alb-negru)… Eram fascinată de imaginile pe care le vedeam, de lumea care se mişca în acea cutie… de desene animate şi reclame (existau la vremea aceea nişte reclame la lapte praf…”lactosan” parcă). Duminca, probabil şi sâmbăta, se difuzau meciuri de fotbal (de atunci ţin cu Dinamo ), campionate de tenis (de atunci îi ştiu pe Ţiriac şi Năstase), gimnastică (Teodora Ungureanu, Nadia Comaneci)… Tataie scotea televizorul pe fereastră, cu faţa spre curte, unde se adunau mai mulţi vecini pentru a viziona meciurile de fotbal. În timpul săptămânii, seara, vedeam desene animate cu “Mihaela”… era un film cu “Colombo”… Auziseră de televizoare color, deşi la vremea aia nu existau la noi, dar tataie a cumpărat un geam colorat (erau nişte geamuri de protecţie pentru televizoare) şi îl punea în faţa televizorului. Când aveam 4 ani, părinţii s-au mutat din Braşov în Alexandria (statul le-a dat apartament cu 3 camere) şi ne-am mutat la oraş, am mers la cămin… am început viaţa de oraş cu cheia de gât. Doar în vacanţe mai mergeam la ţară.
…Sunt câteva din amintirile mele legate de tataie, omul care m-a iubit ,care avea întotdeauna în buzunar,ceva dulce, pentru noi… Omul cel mai iubit şi mai respectat din sat, aşa cum au spus  şi preoţii la slujba de înmormantare…”Marin cântareţu, a fost un exemplu pentru famile, comunitate …un om corect, cinstit, modest , înţelept şi iertător”…

Dumnezeu să-l odihnească!

Stele pătrate

Posted by on Wednesday, 25 March, 2009

Stele pătrate

În urma paşilor tăi
noaptea se-aşterne
tăcută şi rece…
Ia-mă de mână
du-mă departe,
desculţi prin iubire
pierduţi in noapte.
Luna răsare
departe în zare.
E tristă de veacuri
deşi luminează…
visează-n tăcere
la stele pătrate.
Strânge-mă-n braţe
acoperă-mi ochii,
arată-mi lumina,
vorbeşte-mi in şoapte…
Clipa se scurge,
noaptea-i adâncă…
tăcerea ne mistuie
dorul de ducă.
Luna zâmbeşte
în colţuri pătrate…
şi-n urma paşilor tăi
răsar…stele pătrate.

Inspirată de melodia  “Luna pătrată” , a  Alinei Manole, realizatoare a emisiunii de muzică folk  “Luna Pătrată”  , emisiune pe care o puteţi urmării în fiecare duminică de la 18.00 la 20.00 , la RadioLynx. Pe Alina Manole o puteţi vedea şi auzi astăzi, în direct la emisiunea de poezie  “Casa Poetescu”  a Vandei Florea, emisiune difuzată în fiecare miercuri de la 22.00 la 00.00.

Sâmbătă 28 martie 2009, ora 19.00, la Teatrul Ion Creangă din Bucureşti,  Alina Manole îşi va lansa albumul “Luna Patrata”, un spectacol eveniment, care va fi difuzat în direct şi la RadioLynx.


De ce?

Posted by on Sunday, 22 March, 2009

Ieri am văzut un sinucigaş… îşi tăiase venele la mâna stângă, în zona Rosetti… a fost urmărit, până la Universitate, de un domn care a anunţat salvarea şi a încercat să-i dea primul ajutor… Erau urme de sânge şi în pasaj, aşa am ajuns şi eu în faţă sinucigaşului, care era în spasme, întins pe o bancă… lângă el era un tub cu ceva prafuri, iar din buzunar i-a căzut , în balta de sânge care se formase, un briceag… Am întarziat doar 2 minute lănga el… era un baiat la vreo 22-25 ani… ce l-o fi împins să-şi ia viaţa?… Salvarea a venit imediat… Am plecat unde aveam treabă, cu gândul la tânărul sinucigaş, pe urma picaturilor de sânge… mi-au dat şi lacrimile sau era din cauza vântului?… nu mai ştiu… Sper ca băiatul să fi fost salvat şi să-şi dea seama ce greşeală a făcut.
Mergând mai departe, mi-am amintit ceva din trecut, de care n-aş fi vrut să-mi mai amintesc.
În urmă cu 17 ani, prin1992, eram studentă, anul I… stam în cămin. Prin semestrul II, ne-au desfiinţat duşurile de pe paliere şi a trebuit să folosim duşurile din subsol… De atunci am început să am un coşmar (recunosc că mi-e frică de subsoluri)… visam că cineva s-a spânzurat în subsol, la duş… visam asta în fiecare noapte aproape…
Înainte de Paşti am mers acasă, le-am spus şi mamei şi sorei… au luat-o drept o nebunie de-a mea… dar coşmarul (devenise deja obsesie) a continuat să mă chinuie.
Eram în luna mai, cumva la începutul lunii, nu mai ştiu exact… Am jucat tenis cu Alexandru, de dimineaţa pe la 7.00 până pe la 11.00, apoi ne-am dus să ne odihnim… Pentru restul zilei aveam program separat. Eu am ales să plec la ştrand, era foarte cald şi ştrandul se deschisese de la 1 mai. Am plecat la ştrand pe la 14.00 cu doi colegi, cu maşina unuia dintre ei… N-am stat foarte mult la plajă, n-am avut stare… Pe la 15.00, am început să mă agit… o stare de nelinişte m-a cuprins, m-am îmbrăcat să plec, n-am mai aşteptat colegii, am plecat cu tramvaiul… trebuia să ajung repede la cămin, simţeam că mă sufoc.
Am ajuns la camin… Era linişte, prea multă linişte, ca o apăsare… Am intrat în cameră, am făcut câţiva paşi, apoi am auzit un ţipăt sfâşietor, de undeva de la etajul superior… Am ieşit în fugă din cameră, la fel au făcut şi alţii din alte camere… Pe lângă noi a trecut poliţia, în mare grabă…Am aflat că Nicoleta s-a spânzurat în camera unei colege… Nicoleta, o colegă din anul III, cu care mă întâlneam numai la duş… Am fugit pe scări cu răsuflarea tăiată. Am vrut să intru s-o văd, dar poliţia nu-mi dădea voie.
-Domnişoară, nu e voie să intraţi până nu luăm amprente!
-Dar trebuie… trebuie neapărat s-o văd…
-Nu  întelegi că nu ai voie?
-Trebuie s-o văd…să scap de obsesie…
La insistenţele colegei mele de cameră, care le-a explicat că am un coşmar de ceva vreme, m-au lăsat să mă uit din uşă… Am văzut-o, era îmbrăcată în alb, fustă lungă şi bluză albe, desculţă… era spânzurată de o ţeavă cu un cearceaf, lângă fereastră… capul ii era plecat într-o parte, era palidă… parcă dormea cu un zâmbet pe buze…Mi-a atras atenţia cercelul din urechea stângă, care strălucea în lumina de la geam… Mi-a rămas în minte doar cercelul ei din urechea stângă, singurul care părea că are o sclipire de viaţă.
Mi-a fost greu, o perioadă, să mă obişnuiesc, cu gândul, că n-o voi mai întâlni pe Nicoleta la duş… în schimb coşmarul, obsesia au dispărut…
Sinucigaşul de ieri mi-a adus aminte de Nicoleta… nu ştiu nici acum ce a determinat-o să facă acel pas…DE CE?

Viaţa e frumoasă şi merită trăită atât cât îţi este dată!

Şi uite cum văd eu viaţa frumoasă…aşa cum o prezinta Igor Krutoi :)

Sfârşit

Posted by on Thursday, 19 March, 2009

Ieri mi-a fost rău toată ziua…poate oboseala, stresul, vremea…Cert este că fiecare avem şi momente “EMO” în viaţă… eu le-am avut azinoapte şi mi le-am exprimat în scris … şi a ieşit asta :)

Timpul a stat , pentru o clipa, în loc.

Afară luna se joacă cu noaptea.
Îmi plouă în suflet,
îmi ninge în gând…
În ceaţa mi-e mintea
ce nu mă lasă să uit
că a fost…că n-a fost
furtună în trup…
Mâinile-mi cad ca de plumb…
mă sufoc…
În genunchi am căzut,
să respir nu mai pot.
Se-nvârte tavanul,
jos e abis…
Aş mai vrea înc-o dat
să mai zbor…
Vreau să te am, să te simt…

Să iubesc nu mai pot…
E sfarşit.


Şi asta este melodia care m-a obsedat.

Culori

Posted by on Friday, 13 March, 2009

Liniştea naşte suflete mute, iar din alb se pot ivi culori… aşa spuneam cu ceva timp în urmă, de curând am văzut un nick-name  “AudCulori”  sau  “VădSunete” , iar de aici mi-au venit multe gânduri. Astăzi m-au tot frământat lucrurile astea… m-am tot gândit, cum i-aş explica unui orb cum arată o culoare?… Am ales câteva culori, pe care, eu, aş putea să-l fac să le vadă.

Albastru, i-aş lua mâna şi i-aş băga-o în apă, l-aş pune să miroasă apa… în apă liniştită şi i-aş spune că aşa este cerul… apoi aş vărsa apă, în felul ăsta ar auzi culoarea…
Roşu, i-aş da să pipaie un trandafir şi să-l miroasă.
Galben, i-aş pune în mână nisip  să-l miroasă… sau mălai sau spic de grâu…i-aş spune că aşa este soarele…
Alb, i-aş pune în mână zăpadă şi vată şi l-aş pune să miroasă… i-aş spune că aşa sunt norii, albi şi umezi…
Gri, i-aş pune în mână un metal şi i-aş pune să-i dea drumu , ca să audă culoarea… i-aş spune că ploaia e gri.
Lila, i-aş da flori de liliac…
Verde, i-aş pune în mână iarbă, l-aş pune s-o miroasa… i-aş spune că iarba e verde, frunzele sunt verzi… primăvara e verde şi are toate celelalte culori…
Negru, i-aş da o mână de pământ…să miroasă… i-aş spune că aşa e noaptea…

Voi cum i-aţi explica unui orb culorile?
Nu, n-am luat-o razna…mi-am luat o porţie de linişte sufletească, iar liniştea asta arată cam aşa: