Archive for February, 2009

Undeva,cândva

Posted by on Saturday, 14 February, 2009

Zilele astea mi-am adus aminte de multe lucruri din trecut… dupa cum vă spuneam, nu ştiu ce se întâmplă cu mine de câteva zile, dar e de bine ;)

…Pentru că este ziua îndrăgostiţilor şi căutam un film în pas cu evenimentul, m-am oprit la filmul  “  Somewhere in time” , dramă, dragoste, fantastic… un film pe care l-am văzut în urmă cu 28-29 de ani (în 1980 a avut premiera), un film pe care l-am revăzut acum câţiva ani şi pe care îl voi revedea în seara asta…

Povestea pe scurt sună cam aşa:

“Anul 1972. Undeva într-o metropolă americană. Aflat la primul său mare succes, un tânăr dramaturg pe nume Richard Collier (Christopher Reeve) este abordat de o ciudată femeie în vârstă. “Întoarce-te la mine” este tot ce îi spune după ce se pierde în mulţime, nu înainte de a-i dărui un ceas cu medalion care conţine fotografia unei femei devastator de frumoasă.
Opt ani mai târziu, în holul unui luxos hotel de pe o insulă exotică, descoperă aceeaşi fotografie. Intrigat, Richard începe să facă săpături şi descoperă că este vorba de poza unei actriţe care a avut o apariţie la hotel în anul 1912.
Richard îşi va dezvolta o obsesie în legătură cu această imagine. El va face o descoperire tulburătoare. Femeia care l-a abordat la teatru în acea seară este chiar actriţa. În noaptea ce a urmat ea avea să-şi dea sufletul. Amintindu-şi vorbele acesteia, Christopher apelează la un savant nebun care crede că întoarcerea în timp este posibilă. După o şedinţă de hipnoză el va fi transportat în anul 1912. Aici, el va trăi o incredibilă poveste de dragoste cu actriţa, pe numele ei Elise McKenna (Jane Seymour). Iubirii lor li se va împotrivi despoticul manager al actriţei, William Fawcett Robinson (Christopher Plummer) care vede în prezenţa dramaturgului o ameninţare.”


Mi-e dor…şi doare

Posted by on Friday, 13 February, 2009

Se pare că “Ziua Indrăgostiţilor” i-a atins pe toţi…pluteşte aşa prin aer dragostea…Aproape că m-a atins şi pe mine,cât m-am ferit de ea,tot m-a prins. Azi mi-a venit în minte o melodie, mă obsedează de azi dimineaţă, iar odată cu ea mi-am adus aminte de marea mea iubire… prima iubire care, este adevărat, nu se uită niciodată. Prima iubire, un Alexandru pe care nu-l pot uita… era acum 18 ani, era ca şi acum primavară, soare, cald… ne-am cunoscut în bazinul de înot de la 23 August (azi Lia Manoliu), eu în anul I de facultate, el în anul IV…am vorbit o oră, în apă, despre muzică… Metallica şi Vivaldi, deci despre rock şi clasic… au urmat zile frumoase împreună şi nopţi cu plimbări pe sub castani… Azi mi-am adus aminte, aproape dureros, de Alex, iar melodia mi-a răsunat în minte toată ziua, o melodie legată de acele momente, de nişte clipe petrecute împreuna…A fost frumos,dar n-am avut curaj să-i spun că îl iubesc!

Dimineaţa cu liliac

Posted by on Thursday, 12 February, 2009

southwesternbat

Dimineaţă de vară…dis de dimineaţă de vară, spre sfârşitul lunii iulie, nu mai ştiu exact, se intâmpla anul trecut… Mă trezeşte ceasul la ora 5.00, pentru că la 7.00 trebuia sa fiu deja în microbuzul de Bucureşti… vara lucrez jumătate de zi în Bucureşti şi jumătate în Giurgiu… mă trezesc cu ochii cârpiţi de somn, pun imbricul cu apă pe aragaz, pentru a-mi face cafeaua, îmi pregătesc cu ce să mă îmbrac, termin de făcut cafeaua şi intru la dus… asta fac în fiecare dimineaţă… pană aici nimic spectaculos sau ieşit din comun. Termin duşul şi încep să mă şterg de apă… la un moment dat îmi cade ceva din prosop şi, încă adormită, mă gândesc ce parte a corpului mi s-a desprins, că doar sunt goală… mă uit în jos şi înţepenesc, nu pot să ţip, dar mă trec toate transpiraţiile, părul mi se ridică, pulsul îmi creşte, încep să mă agit… din prosop căzuse un liliac negru, acum sta cu aripile desfăcute cu gura căscată, din care se vedeau dinţii ascuţiţi şi chiţăia speriat la mine… am aruncat prosopul peste el, să nu cumva să mă atace, m-am îmbrăcat în grabă şi am ieşit din baie cu sufletul la gură şi tremurând de spaimă mi-am trezit bărbatul:
-Vino repede că avem un liliac in baie!
-Ce avem?
-Un liliac…e viu…
-Poate înflorit…visezi?
-Nuuuu, avem un liliac adevătat, m-am şters cu el…era in prosop…
-Ai înnebunit… şi îşi vede în continuare de somnul lui…
S-a trezit fi-miu, în schimb şi a mers cu mine in baie să vadă despre ce este vorba… am ridicat uşor prosopul, liliacul îşi strânsese aripile şi arăta ca un şoricel, era cât un şoricel, se mai calmase şi el… l-am luat într-un borcan şi l-am studiat, apoi i-am dat drumu pe geam… a zburat bezmetic, orbit de soarele care răsărea… apoi am stat şi m-am gândit cum a ajuns in baie… cred că , spre dimineaţă, vrând să se ascundă de lumină, a intrat pe geamul de la baie şi s-a ascuns dupa prosop… apoi m-au trecut fiorii gândindu-mă că eu mă ştersesem cu liliacul prin zonele intime… dacă mă muşca?… Şi acum mi se ridică părul când mă gândesc… De atunci verific prosoapele înainte să încep să mă spăl, deşi ne-am pus plasă la geam…

Muzica salvează viaţa

Posted by on Tuesday, 10 February, 2009

La cererea băiatului meu,am revăzut aseară filmul “Pianistul“…un film care mă emoţioneaza de fiecare dată când îl revăd.

“Filmul “Pianistul” nu este, cum am auzit că s-a spus, filmul despre supravieţuirea prin muzică. Este o cronică la rece a ghetoului varşovian şi, mai mult decât atât, e lupta unui om pentru a rămâne în viaţă. Faptul că e pianist, şi încă unul foarte bun, mi se pare un element mai puţin important. Şi nu e colateral decât până în momentul în care muzica îi salvează practic viaţa, în secvenţa în care, după ce trăieşte câţiva ani fugind dintr-un loc într-altul, într-un oraş tot mai pustiit, e descoperit de un ofiţer german meloman şi îl impresionează până la a-l face să-l lase în viaţă. Tot filmul, adică peste două ore, este pregătirea acestui moment impresionant cu atât mai mult cu cât e redat la rece. Aproape îţi dau lacrimile când vezi figura de înger trist a acestui extraordinar Adrien Brody (un bărbat de o frumuseţe rară), degetele efilate ale pianistului Janusz Olejniczak şi când auzi muzica lui Chopin, care rezumă parcă tot filmul, descărcând nişte energii niciodată până atunci descărcate. Nu e de mirare că şi tehnicienilor le-au dat lacrimile la filmare.
“Pianistul” nu pare să fie un film despre Istorie, despre cine e vinovat şi cine trebuie să plătească. Szpilman şi Polanski ne invită la o poveste despre oameni buni şi oameni răi, prinşi într-un mecanism care le e străin. Fiecare se comportă după cum îi dictează conştiinţa. Este incredibil cum un om ca Szpilman, care şi-a pierdut întreaga familie şi care a trăit la limita morţii câţiva ani după evadarea din lagăr, riscând ori să fie prins, ori să moară de foame, a mai fost capabil, în 1946, adică aproape imediat după ce a ieşit din acest purgatoriu, să nareze evenimentele fără a dori să facă un rechizitoriu. De altfel, sunt multe mărturiile supravieţuitorilor Holocaustului care descriu tragedia la rece. Probabil nici nu poate fi descrisă altfel. Probabil au scris pentru ceilalţi, cu grija detaliului şi a obiectivităţii, pentru ca ceilalti să prevină o repetare a răului.


vorba aia

Posted by on Monday, 9 February, 2009

…Că vorba aia, se simte primăvara şi lumea cade în melancolie, citeşte multă poezie… aşa şi eu  citesc pe ici pe colo, ba un blog ,ba o poezie… şi pentru că un prieten, tare drag, îmi trimite aproape în fiecare zi mail-uri cu tot felul de chestii haioase, care îmi înseninează ziua, m-am gândit să-mi încânt şi cititorii…că vorba aia…


Vorba aia…

La numai 15 anisori,
Aveam o crestere aleasa,
In pension faceam furori,
Dar eram tare rusinoasa.
Si cand cu Nicusor vorbeam,
Mi-ardeau obrajii ca vapaia…
Tin minte, cat de mult roseam,
Cand imi spunea de vorba aia.

Intr-o duminica, fiind cald
Si cum vazduhul sta sa fiarba,
M-am dus la garla sa ma scald
Si mi-am pus hainele pe iarba.
Dar Nicusor sta-n iarba strans
Si ma privea cum faceam baia,
Mi-a fost rusine si am plans,
Fiindca-mi vazuse vorba aia.

Prin Cismigiu cu pas grabit,
De la pension mergeam spre casa
Si-un ofiter m-a urmarit,
spunandu-mi dulce ca-s frumoasa.
M-am rusinat si-am spus “merci”,
Si ca sa nu m-apuce ploaia,
M-am dus la el acasa si…
S-a intamplat si vorba aia.

Desi sunt rusinoasa rau,
De toti baietii sunt curtata
Si alearga-n urma mea mereu
Aproape Capitala toata.
Si-n timpul verii, deseori
Sunt la Constanta sau Mamaia,
Petrec din noapte pana-n zori
Ca mult imi place vorba aia.

Zadarnic, muritor sarman,
Vrei sa gasesti a vietii cheie!
Popescu scrie un roman
Fiindca iubeste o femeie.
Aseara s-a-mpuscat Bebe,
Afland ca l-a-nselat Aglaia
Si toate astea pentru ce?
Ah, numai pentru vorba aia!…

Ion Pribeagu