Archive for February, 2009

Ce fac oamenii de zăpadă în timpul verii?

Posted by on Friday, 27 February, 2009

În sfârşit se simte venirea primăverii! Azi dimineaţă mirosea a primăvară, soarele a început să încălzească…Am văzut că au dispărut şi ultimele urme de zăpadă.
Te-ai întrebat vreodată ce fac oamenii de zăpadă în timpul verii? Eu am încercat să aflu…m-a ajutat un prieten,mi-a trimis asta :D… Acum sunt linistită.:D

image001
Nu ştiai asta, nu-i aşa?

EL

Posted by on Wednesday, 25 February, 2009

Vineri, Bucureşti, zi mohorâtă cu ninsoare şi frig… după ce mi-am terminat treburile pe care le aveam (un examen, vizat carnetul de antrenor), întorcându-mă de la “Lia Manoliu”, ceva m-a “împins”  să intru în magaziul “Unirea”. Nu aveam treabă şi nici bani ca să-mi pierd vremea în “Unirea”, dar ceva îmi zicea “INTRĂ!”… şi am intrat. Acolo, la parterul magazinului l-am văzut pe EL… era nou, nu-l mai văzusem până atunci… M-am apropiat, l-am studiat, l-am mirosit… mirosea divin… Am zis EL e!… Inima a început să-mi bată cu putere, răsuflarea mi s-a îngreunat, ochii mi s-au mărit… dar dintr-o dată m-a cuprins tristeţea şi disperarea… nu-l puteam avea atunci… Mi-era teamă să nu-l pierd. Am ieşit din magazin şi mă uitam cu disperare în toate parţile, poate găsesc pe cineva care să mă ajute… Am butonat telefonul, în speranţa că voi putea cere ajutorul cuiva… dar mi-a fost ruşine să cer ajutor, nu cred că ar fi înţeles cineva, cât de mult însemna EL pentru mine… Îmi venea să plâng la gândul că alte femei îl vor lua, îl vor avea… Am plecat mai departe, cu gândul la EL, cu lacrimi în ochi… inima mi se strânsese de durere, eram tristă. Mă gândeam sa vin sâmbătă la Bucureşti, doar să nu-l pierd, dar nu aveam cum… Nici luni nu puteam ajunge, dar marţi…marţi,indiferent de ce s-ar fi întâmplat, trebuia să ajung… Nu suportam gândul că nu-l voi mai găsi acolo, nu suportam gândul că-l pot pierde…
Zilele s-au scurs greu. Mirosul LUI încă îmi persista în nări… N-am putut dormi nopţile, n-am putut să mă concentrez la nimic… gândul îmi era la EL…
…Şi ziua de marţi a venit… Nu mai conta nimic, indiferent ce s-ar fi întâmplat, putea să cadă şi bomba, tot ajungeam la EL. Speram să-l mai găsesc în acelaşi loc… Mirosea atât de bine…
Drumul, pană la Bucuresti a fost lung, am simţit că ora e un an… Am ieşit din metrou, la “Unirii”, aproape alergând, inima îmi bătea cu putere, respiraţia mi s-a accelerat… scările rulante parcă mergeau prea încet… Am intrat în magazinul “Unirea”… l-am văzut, era acolo, în acelaşi loc… Am mers direct la el, l-am mirosit… mmmmmmm… acelaşi miros divin… l-am luat şi am plecat împreună… Aşteptam cu nerăbdare să-l simt atingându-mi pielea… M-am oprit cu EL direct la toilette la Mc Donalds…  Eram în sfârşit împreună… L-am simţit umed şi fin lângă urechea mea… pe gâtul meu… pe piele mea…mmmmmmmmm… plăcuta senzaţie, ca o mângâiere… L-am simtit în toate celulele, ca un extaz…

 

mar_rose_200x2001

…Este vorba despre un parfum, “Maroccan Rose” sau “Rose du Maroc”, de la “The Body Shop”, care imită foarte bine parfumul meu preferat, “ROSE”-Paul Smith (care nu se gaseste decat in vestul Europei)… nu-i nici o diferanţă, miros la fel şi mă bucur că a apărut ceva similar.
Sunt înnebunită după parfumuri şi dacă îmi place unu, caut  şi la capătul pămantului… nu mă las până nu-l gasesc.
Vineri, împinsă de nu ştiu ce forţă nevăzută – Mulţumesc forţă nevăzută! -  am intrat în magazinul “Unirea”, la “The Body Shop”, loc de unde îmi cumpăr diverse produse de îngrijire corporală, iar acolo am descoperit acest parfum nou… mirosindu-l am descoperit că este mirosul pe care îl caut de câteva luni (de când mi s-a termita “ROSE”), dar în momentul ăla nu aveam bani suficienţi să-l cumpar şi mi s-a parut aiurea să sun pe cineva să-mi împrumute nişte bani să-mi cumpăr un parfum, aşa că am revenit marţi, sperând să-l mai găsesc, să nu se fi terminat stocul…şi l-am cupărat, mi-am luat şi lotiune de corp…
…Şi acum nu daţi buzna la “Unirii” să-l cuparaţi pe tot!… deşi – aviz bărbaţilor – merită făcut cadou de 8 Martie, soţiilor, mamelor, prietenelor, iubitelor, amantelor… V-am dat doar o idee;)

De Dragobete

Posted by on Tuesday, 24 February, 2009

Iubeste-mi mainile…
de Elena Farago

Iubeste-mi mainile si ochii
Si iarta-le dac-au fost clipe
In care n-au stiut sa-ti spuna
In care n-au putut sa-ti dea
Atat cat ar fi vrut,
Atat cat poate doru-ti cere
In dragostea,
In indoiala
In deznadejdea unei clipe…
Iubeste-mi mainile si ochii.

Si iarta-le nevruta vina
Ca prea tarziu venira-n cale-ti
Si prea curand se duc de tot….

Dezleaga-mi sufletul de vina
Ca in curand n-am sa-ti mai pot
Aduce-n maini
Si-n ochi
Durutul,
Tarziul zambet de lumina …

alint, răsfăţ şi iar alint
ovidiu oana-pârâu

alint, răsfăţ şi iar alint
ochii şi gura nu mă mint
braţ după gât, freamăt de pântec
şi între coapse ca descântec
loc de păcate ce absoarbe
pătrund adâncurile-i oarbe
tu taine îmi oferi ritmate
sărut din buzele rujate
arsuri de sâni, icniri şi scâncet
prin pori ardoarea varsă plânset
izbiri de val ce-aduc furtună
duet de gemete răsună
în ritmurile-ameţitoare
de trupuri vii, fremătătoare
un ceas, o noapte, cine ştie ?
stârniţi de ritm şi frenezie
fiorii-n pântec nu ne mint
alint, răsfăţ şi iar alint

Definitia iubirii
Romeo Morari

Tu esti asemeni cupei din stravezii cristaluri
Cu incrustatii pure si unduiri usoare
Din tine pot sa soarba, in sacre ritualuri
Si gurile pagane si cele-ncepatoare.

Tu stii s-ascunzi in tine, ca intr-un tabernacol
Extazul si durerea – impreunare grava,
Cand sarutarea-ti darui se-ntampla un miracol:
Veninul pare dulce, si-ambrozia otrava!

Iubire,vis trandafiriu
Mariana Kabbout

Iubire, vis trandafiriu…
Cum aş putea să te descriu?

Eşti inocenţa unui zbor,
Copil atoateştiutor,
Felină ne-mblânzită-n veci,
Limanul undelor prea reci,

Freamăt şi anotimp torid
Într-al femeii trup candid,
Al apei murmur cristalin,
Talaz şi foşnet de satin,

Seva fiorului plăpând
Din gând pe buze-alunecând
Şi prea puţini mai ştiu că ai
Pe vârful degetelor, rai…

Iubire… nu-i cuvânt născut
Să-mi spună când ai apărut,
Cum n-au ştiut nici cei dintâi
Când vii şi cât ai să rămâi…

Săracă-mi este slova, ştiu…
Cum aş putea să te descriu?
Numele tău de unde vine?
Iubire, vis trandafiriu,

Eu te-am găsit?..sau tu pe mine?

Joc de cuvinte

Posted by on Sunday, 22 February, 2009

Încerc să te prind,
să te strâng,
te culeg…
Ai zburat,
te-ai lovit,
ai căzut,
te ridic.
Te prefaci
că mă placi…
mă prefac
că te cred…
Ai zburat…
te-am pierdut…
Te doresc!
Unde esti?

Sufletul din palmă

Posted by on Tuesday, 17 February, 2009

M-am trezit din somn, mi-e frig, îmi clănţăne dinţii… Cred că au oprit căldura peste noapte. Ma uit la ceas, e 4.45… aş mai avea de dormit o oră, dar mi-e foarte frig… Mă ghemuiesc sub plapumă încerând să mă încălzesc. Nu ştiu dacă am adormit imediat, dar am început să visez…
Mergeam pe stradă, probabil prin Bucureşti, şi-mi era foarte frig. O maşină de culoare închisă a oprit lângă mine, s-a deschis portiera şi un glas cald, bărbătesc şi foarte cunoscut mi-a zis :
-Urcă! Ţi-e frig, văd că tremuri…
Am urcat în maşină… Vocea care mă invitase era a unui om foarte drag mie, omul care mă linişteşte când este în preajma mea, cănd îi aud vocea… M-a luat de mână, iar eu am început să simt căldura care mă copleşea… mâna lui mi-a dat căldură şi linişte…
-Scuză-mă că vorbesc la telefon, e ceva important! mi-a zis…
-Nu mă deranjează, doar, te rog, ţine-mă de mână că mi-e bine… nu-mi da drumu!

…Şi m-a ţinut de mână cât timp am dormit. Am dormit profund şi liniştit, îmi era cald şi bine… Am dormit atât de bine că n-am auzit alarma de la telefon.
M-am tot gândit zilele astea la acest vis… la mâna care m-a încălzit în acea dimineaţă… Ce şi cât înseamnă să te ţină cineva de mână? De ce facem gestul ăsta? De câte ori şi în ce scop facem gestul ăsta?…Da, eu fac gestul ăsta în fiecare zi… e felul meu de a calma…Copiii se calmează dacă îl iei de mână şi le vorbeşti, le dai încredere… mâna te susţine când faci primii paşi, mâna te ajută să să te ridici, mâna îţi şterge lacrimile de pe obraz, mâna împinge leagănul… atingerea mâinii îţi dă primii fiori ai dragostei, mâinile te ajută să comunici cu surdo-mutii… Mâna este sufletul din palmă!
Ţine-mă de mână să-ţi simt sufletul din palmă!

…Şi melodia care m-a obsedat toata ziua :)