Carmen Sima | Blog

Archive for June, 2009

Azi, în drumul meu de la şcoală spre casă, am întâlnit un dud… un dud mare, cu dude negre.
M-am oprit din drum- n-am putut răbda tentaţiei- şi m-am agăţat de-o cracă, salivâm de poftă… am cules un pumn de dude negre, dulci şi zemoase. Fireşte că m-am pătat pe tricou, dar nu mai contează, m-am simţit copil
Cum, nu ştiţi ce sunt alea dude? Păi vă explic: dudele sunt fructele dudului… Sunt de mai multe feluri: mai mici sau mai mari, albe, rozalii sau negre… Mie îmi plac cele negre.
Nu cred să existe om care să nu fi mâncat, măcar o dată, dude… Mie îmi aduc aminte de copilărie, de vacanţele de vară petrecute la ţară la bunici…
Dudele sunt fructele acelea dulci-acrişoare, zemoase, care pătează ce prind… de la degete şi buze, până la tricouri şi bluze
Mi-aduc aminte cum ni se făceau buzele şi degetele roşu-vineţiu… culoare care persista până se termina şi ultima dudă din pom…
Întotdeauna urmele de dude rămâneau imprimate pe tricouri şi în fiecare vară mai pictam câteva… oricum rămâneau mici până anul următor, nu era cu supărare.
Dude…n-aţi mâncat niciodată?…nu ştiţti ce aţi pierdut…Aţi putea încerca de acum în colo.
…Când eram copil, aveam un dud la poartă, la bunici…Stam lângă dud şi mâncam direct de pe crengi, aşa cu tot praful de pe drum, precum caprele… şi mâncam până când simţeam că ne cedează burta…
De ce oamenilor le este ruşine să recunoască că au mâncat  dude, măcar când erau copii?…doar pentru că aceste fructe nu se găsesc la supermarket?
De ce  aceste fructe nu se găsesc în piaţă sau la supermarket?
De ce ţăranul nu vinde dude la piaţă?
Mie îmi plac şi mănânc în fiecare vară aducându-mi, cu plăcere, aminte de copilărie.
Vă recomand să mâncaţi dude…sunt delicioase!
S-au copt dudele şi se găsesc peste tot . Profitaţi de ele, acum e perioada lor. Mă gândesc dacă se poate face şi dulceaţă sau compot de dude…sau “dudată” (vezi: vişinată, caisată, murinată…).
…Ce-ar fi să studiez problema şi să mă apuc de afaceri cu dude

Azi am citit poezii…am avut poftă de poezie

Discreţie

Ovidiu-Oana Pârâu

M-ai rugat
să îţi povestesc
despre dragostea mea.

Noi nu ştim să vorbim despre comori.
Când nu le avem,
fabulăm cu seninătate,
descriem totul până la detaliu,
ţesând în fapt,
versiunea noastră despre neputinţă.

După ce le avem, sau dacă le dobândim,
devenim lacomi până-ntr-atât
încât ne sechestrăm cuvintele
în iatacuri de răsfăţ şi tăceri,
de unde transpar
doar strălucirea privirilor
şi poate, câte un zâmbet.

Şi apoi,
cum ar fi să-ţi descrii timiditatea,
îndrăzneala, nevoia de mângâiere,
răsfăţul dorit sau datorat,
ori micile fantezii?
Nu că ar fi indecent,
dar odată făcute publice
îşi pierd din farmec.
Ele sunt frumoase ascunse acolo,
de văzut, pipăit, cercetat,
doar singur sau în doi, noaptea,
sub cuvertura discreţiei.

Pentru că, nu-i aşa?
Scoase la lumină s-ar putea ciobi
sau -Doamne fereşte-
le-am vedea imperfecte
prin ochii altora.

Cu siguranţă, asta este !
Ne temem că aşezate pe simezele altora,
comorile noastre vor părea banale!

Şi ar mai fi ceva!
Atunci când m-ai rugat
să îţi povestesc despre dragostea mea,
eram îndrăgostit de tine.

***

O  sarutare

de Ovidiu Oana Pârâu

am adormit în gând c-o întrebare
şi am zâmbit când visul a răspuns
enigmei ce părea de nepătruns
primi-voi de la tine-o sărutare ?

dar visu-i vis şi ca o consolare
când m-am trezit te-am aşteptat să vii
în locul unde-n joacă de copii
visam mereu să-ţi fur o sărutare

ai apărut cu părul nins de soare
prin câmpul presărat cu mii de flori
se-amestecau speranţe şi fiori
crezând c-am să primesc o sărutare

mi-ai acceptat timida-mbrăţişare
m-ai mângâiat pe chipu-mbujorat
momentul ce-ndelung l-am aşteptat
l-ai preschimbat în dulce sărutare

când iar adorm aceeaşi întrebare
aşteaptă printre vise un răspuns
enigma pare iar de nepătruns
primi-voi mâine iar o sărutare ?

***

Dulceata de cirese amare…

Colectia: Poezii de Dragoste

Trezeşte-mă,
când mugurii se nasc pe ram
cu paşi marunţi de ploaie verde,
dincolo de geam.

…Săruta-mă,
cand norii plâng peste livezi
şi-mi lasă lângă trup
aroma câmpurilor verzi.

…Iubeşte-mă,
când lespezi gri, de ploaie,
se scurg pe umerii tăi albi.
* * *
Iubeşte-mă cu patimă aprinsă,
ca un călugăr adâncit în rugi,
nu te lăsa de jocuri prinsă.
trezeşte-mă, iubeşte-mă şi…FUGI!

***

Cu flori de tei…

Roman Anamaria

Cu flori de tei şi cu cireşe coapte
păşesc în somn cu gândul către tine
când cerul se deschide-n miez de noapte
şi îşi întinde palmele spre mine.

Şi parcă-mi fură noaptea din cuvinte
când te şoptesc în visurile mele
şi-ntoarsă spre-o aducere-aminte
te zugrăvesc să fii la fel ca-n ele.

Nu las să-mi intre noaptea pe fereastră
mă zbat în vis, să-i pun zăvor tristeţii
şi-apoi cu bulgări de lumină-albastră
încerc să spăl rochiţa dimineţii.

Cu flori de tei şi cu cireşe-n poală
dorm sufletele noastre-n porţi de vise,
mor florile petală cu petală
în cimitire de iubiri promise.